Preturile petrolului sunt in crestere miercuri pentru prima oara in opt zile, sustinute de date privind declinul neasteptat al stocurilor in Statele Unite, saptamana trecuta, si cresterea importurilor de titei ale Chinei in decembrie, relateaza Reuters.

Cotatia petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinta in SUA, este in urcare cu 37 de centi, la 30,81 dolari pe baril, dupa ce marti a atins 29,93 dolari pe baril, cel mai redus nivel din decembrie 2003, si a inchis la 30,44 dolari pe baril, in declin cu 97 de centi , conform Mediafax.

Pretul petrolului Brent, de referinta la Londra, este in crestere cu 28 de centi, la 31,14 dolari pe baril. Marti, petrolul Brent a incheiat tranzactiile in scadere cu 69 de centi, la 30,86 dolari pe baril, dupa un minim de 30,34 dolari pe baril.

Un nivel de pret de 30 de dolari pe baril este atat un prag psihologic cat si financiar si, in ultimele zile, traderii au investit in optiuni cotate la 30 de dolari, care expira in februarie si martie.

"Pretul de 30 de dolari este un nivel intermediar de sprijin, dar nu pot spune daca este nivelul minim", a declarat Avtar Sandu, manager la Phillip Futures in Singapore.

In China, importurile de titei au atins in decembrie un nivel record de 7,82 milioane de barili, in urcare cu 21% fata de luna noiembrie si cu 9,3% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor oficiale publicate miercuri.

China, al doilea mare consumator de petrol la nivel global, profita de pretul scazut al titeiului pentru acumularea de stocuri si cresterea exporturilor de produse rafinate. In aceste conditii, este posibil ca China sa depaseasca Statele Unite si sa devina cel mai mare importator de petrol din lume.

Stocurile de petrol ale SUA au scazut saptamana trecuta cu 3,9 milioane de barili, la 480,071 milioane de barili, in timp ce analistii anticipau o crestere de 2,5 milioane de barili.

Sursa foto: ded pixto / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri