Romania este principala destinatie din zona Balcanilor pentru investitorii greci, a declarat, pentru Rompres, prim- secretarul Sectiei Economice si Comerciale din cadrul Ambasadei Greciei la Bucuresti, Gassios Pantelis.

Statisticile oficiale arata ca Grecia detine pozitia 9 in ierarhia investitorilor straini in Romania, cu un volum total al al capitalului investit de peste 500 milioane euro. Conform statisticilor neoficiale, capitalul real elen depaseste trei miliarde euro.

'Conform statisticilor noastre, capitalul elen depaseste 3 miliarde euro, plasand Grecia pe locul 3 in ierarhia investitorilor', a spus Pantelis, explicand ca statisticile nu reflecta valoarea reala a capitalului investit. Valoarea reprezinta numai capitalul initial, avut la momentul inregistrarii societatilor si nu valoarea reala a capitalului care este luata in considerare in balanta curenta emisa de BNR.

'Romania este destinatia prima destinatie pentru investitorii greci, in zona Balcanilor.', a adaugat Pantelis.

Citeste si:

In prezent in Romania sunt inregistrate un numar total de 3.404 companii cu capital elen, Grecia reprezentand 3,78 la suta din totalul capitalului strain in Romania. Cele mai multe investitii au fost facute in sectorul bancar, al telecomunicatiilor, al constructiilor si cel al industriei alimentare.

Oficialul elen considera ca mai exista unele probleme cu care se confrunta acestia, de la intarzierile in recuperarea TVA, asociate controalelor fiscale, in acordarea certificatelor de munca, nivelul ridicat al birocratiei in timpul procesului de infiintare a companiilor si procesului de privatizare.

Acesta apreciaza ca evolutiile politice din Romania nu sunt de natura sa afecteze strategiile pe termen lung ale investitorilor, iar investitiile elene vor continua in acelasi ritm, ca si pana in prezent.

In prima jumatate a anului 2006, comertul bilateral a crescut cu 25 la suta fata de anul precedent, ajungand la 554 milioane euro. Exporturile romanesti in Grecia au fost de circa 294 milioane euro, iar importurile s-au cifrat la 259 milioane euro. in 2005 schimburile comerciale bilaterale s-au cifrat la 843 milioane euro, in scadere cu 4,96 la suta fata de anul precedent.