"Am atins atat probleme de colaborare economica, cat si probleme de colaborare politica, si asa cum a subliniat domnul prim-ministru Seehofer, dorim amandoi sa revigoram Comisia mixta romano-bavareza, comisie guvernamentala pentru a inlesni foarte multe proiecte comune. De asemenea, am discutat si despte modalitati de a ajunge la o activitate economica mai intensa, de a incuraja investitori din Bavaria sa vina in Romania si, sigur, firme romanesti sa colaboreze cu parteneri din Bavaria", a declarat presedintele in timpul conferintei de presa comune cu oficialul bavarez, potrivit Mediafax.

Intrebat ce avantaje prezinta Romania pentru investitori, presedintele a spus ca in tara se afla deja un numar important de investitori bavarezi si ca "nu e un secret" ca acestia sunt atrasi de costuri salariale mici, insa si formarea profesionala este foarte buna. "Romania a devenit in ultimii zece ani, dar si inainte de ultimul deceniu, un punct economic foarte atragator pentru investitori. S-a observat o evolutie, nu este un secret ca, in Romania, costurile salariale nu sunt foarte mari si acest lucru atrage investitori, dar si formarea profesionala este foarte buna in Romania, precum si etica de munca. (...) Aceasta tendinta trebuie pastrata si chiar consolidata", a spus Iohannis.

De asemenea, presedintele a amintit de scaderea TVA, cresterea economica si estimarile de crestere pentru 2016. "Climatul investitional din Romania este bun, acest lucru a fost posibil si prin noi legi fiscale, avem un context stabil, am scazut TVA-ul. Romania a inregistrat o crestere economica de 4% in anul precedent, iar anul acesta se estimeaza a fi la fel. In acest context, pot spune ca Romania este un loc atractiv pentru investitorii din Bavaria", a mai declarat Klaus Iohannia. Prim-ministrul landului Bavaria a anuntat ca dupa alegerile parlamentare din Romania, Comisia Comisie guvernamentala mixta isi va reincepe activitatea si ca exista "un potential imens" in IT, constructia automobilelor, furnizarea de automobile si tehnologii de mediu.

Citeste si:

"Este in interesul nostru sa intensificam aceasta colaborare si, dupa cum am mai spus, ar fi un avantaj pentru ambele tari. Si pentru ca domnul presedinte a mentionat cresterea economica a Romaniei, in Germania aceasta crestere economica a fost de 0,3% in anul precedent, deci aici, prin aceasta comparatie, observam ce dinamici exista in Romania", a mai spus Horst Seehofer. Un alt punct pe agenda discutiilor a fost comunitatea romaneasca din Bavaria, care "constituie un pod intre Romania si Bavaria".

Cei doi oficiali au discutat si despre criza migratiei care "loveste Bavaria mai mult decat loveste Romania", iar presedintele a reiterat solidaritatea Romaniei si opinia ca granitele externe ale Uniunii trebuie securizate. De asemenea, Iohannis a transmis condoleante pentru victimele accidentului feroviar din Bavaria, spunand: "Noi, in Romania putem sa intelegem foarte bine durerea care s-a produs datorita acestui accident". La randul sau, Horst Seehofer, a spus ca l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru "succesele remarcabile inregistrate" de Romania si remarcate si de Comisia Europeana.

"L-am felicitat pe domnul presedinte in discutia noastra pentru succesele remarcabile inregistrate in Romania, aceste succese au fost laudate si de catre Comisia Europeana. Am convenit sa revitalizam colaborarea foarte buna intre Bavaria si Romania si dorim sa facem acest lucru reincepand actvitatea in cadrul Comisiei guvernamentale mixte. Domnul presedinte m-a invitat in Romania intr-o vizita pe care o voi onora", a spus Seehofer. Presedintele Klaus Iohannis participa la Conferinta de securtitate de la Munchen in perioada 10 – 14 februarie, dar face si o vizita de lucru in landul Bavaria.