Romania incearca sa taxeze gunoiul aruncat la groapa, iar o astfel de taxa ar urma sa intre in vigoare anul viitor. Potrivit declaratiilor recente ale unor oficiali din Ministerul Mediului, se incearca aplicarea ei inca din acest an. Deocamdata nu este clar cine va plati pentru gunoiul depozitat la groapa. Se stie doar cine va incasa banii.

Institutia care are in evidenta gropile de gunoi din Romania este Autoritatea Nalionala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utititati Publice (ANRSC).

„Conform evidentelor ANRSC, exista un numar de 34 de depozite municipale conforme (ecologice) si functionale (se depoziteaza) la nivelul intregii tari. In afara de aceste depozite, mai exista un depozit municipal conform si functional in incinta portului Constanta si care deserveste doar activitatea portuara”, a comunicat ANRSC la solicitarea WALL-STREET.RO.

ANRSC a precizat ca pentru cele 34 de depozite, cantitatile raportate pentru anul 2015 sunt de 3,87 milioane tone deseuri. Daca s-ar aplica valoarea de 80 lei pe tona, care ar urma sa intre in vigoare de anul viitor, acele deseuri ar valora aproape 310 milioane de lei (circa 65 milioane de euro).

In 2018, valoarea taxei ar urma sa creasca la 120 lei/tona. Taxarea deseurilor depozitate in gropile de gunoi a fost amanata insa de mai multe ori.

Potrivit unor reprezentanti din industria colectarii si reciclarii deseurilor, inca nu este clar cine va trebui sa plateasca taxa de 80 lei/tona de deseuri, insa aceasta responsabilitate ar trebui sa revina proprietarului deseurilor.

„In acest moment, nu stim cine va plati. In mod normal, proprietarul deseului va trebui sa plateasca. Un circuit normal ar fi autoritatea locala sa plateasca groapa de gunoi, care apoi vireaza banii Fondului de Mediu”, au afirmat sursele.

Prea multe gropi de gunoi?

Romania a avut mai multe gropi de gunoi, dar a trebuit sa inchida o parte dintre ele sau sa le aduca la standarde europene. Potrivit unei hotarari de guvern din 2005, gropile neconforme, de clasa "B", trebuie inchise. Astfel, anul trecut 7 gropi de gunoi au fost inchise sau au trebuit sa isi sisteze activitatea.

In acest an trebuie inchise 9 gropi de gunoi, iar in 2017 prin acest proces vor trece alte 26 de depozite, potrivit prevederilor hotararii de guvern mentionate.

La randul sau, Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) spune ca nu detine informatii de natura statistica despre gropile de gunoi, insa banii din taxa de groapa vor intra in conturile sale.

„Taxele incasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea deseurilor valorificabile” se constitutie ca venit la Fondul de Mediu, reiese din informatiile furnizate de AFM.

Fondul de Mediu este gestionat de AFM, iar aceasta institutie care asigura suportul financiar pentru realizarea proiectelor si programelor pentru protectia mediului, constituita conform principiilor europene „poluatorul plateste” si „responsabilitatea producatorului”.

Administratia se afla in coordonarea Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor. AFM a avut anul trecut incasari de 859 milioane de lei (193,4 milioane de euro), cea mai mare parte din timbrul de mediu pentru autovehicule, potrivit raportului anual pentru 2015 al institutiei.

Sursa foto: mediafaxfoto.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri