Din ce in ce mai multe companii, in special de outsourcing, aleg sa investeasca in Romania.

Romania si-a construit o buna reputatie ca destinatie atractiva de externalizare a serviciilor marilor companii.

In conformitate cu informatiile prezentate in suplimentul Times Outsourcing Business din 2012, Romania ocupa locul 6 la nivel mondial in top 10 destinatii de outsourcing aflate in curs de dezvoltare.

Indicele Kearney a clasat Romania, in 2014, pe locul 5 in topul celor mai atractive destinatii de outsourcing din Europa, conform telusinternational-europe.com.

Lucrurile au evoluat, insa, intr-un mod si mai optimist. Dupa cum noteaza outsourcing-today.ro, tara noastra se afla, in prezent, pe locul 13 la nivel mondial si pe locul 3 in Europa in topul destinatiilor de outsourcing, dupa Polonia si Bulgaria.

Companiile isi extind spatiile de birouri

In Romania asistam nu doar la investitii din partea unor noi companii, ci si la extinderea activitatilor desfasurate de companii deja prezente in tara noastra. Un exemplu elocvent este reprezentat de companiile care au birouri inchiriate in complexul de birouri West Gate din vestul Bucurestiului, detinute de fondatorul Genesis Development, Liviu Tudor. Acestea si-au extins in ultimii doi ani spatiile ocupate cu 15.000 mp.

Un alt exemplu este compania Infineon Technologies, care si-a extins birourile din Novo Park la o suprafata totala de 7.500 mp si a semnat prelungirea contractului de inchiriere pana in 2024, devenind cel mai longeviv chirias intr-un parc de birouri din Romania.

In Romania se afla cei mai multi specialisti in IT din Europa

Unul dintre principalele motive pentru care piata de outsourcing este atat de bine dezvoltata in Romania este legat de numarul de specialisti in IT: in tara noastra se afla cei mai multi astfel de specialisti din Europa, iar Romania se situeaza pe locul 6 la nivel mondial conform aceluiasi indicator.

Forta de munca vasta si cu abilitati multilingvistice au facut din Romania o destinatie atractiva pentru companiile care externalizeaza serviciile de relatii cu clientii, in timp ce numarul mare de specialisti in IT reprezinta un mare punct de atractie pentru companiile care externalizeaza serviciile din domeniul tehnologiei informatiei.

In ultimii 10 ani, aproximativ 20 de call-center-uri majore si organizatii centrate pe relatii cu clientii si-au deschis centre de activitate in Romania.

Conform studiului „Software & IT Services in Romania - A Study on the Development of the Industry of Software and IT Services in Romania in 2013”, comandat de ANIS in Romania si dezvoltat de International Data Corporation, 95,4% dintre studenti (peste 1,74 milioane) studiau limba engleza in 2011. Limba germana era studiata de 8,6% dintre studenti (156.236 de tineri), in timp ce franceza era invatata de 1,55 milioane de oameni in acelasi an.

Raportul calitate-pret este optim

Acelasi studiu sublinia si faptul ca Romania avea cea mai numeroasa forta de munca din sud-estul Europei (peste 9 milioane de persoane).

In domeniul tehnologiei informatiei, Romania se afla pe locul 1 in Europa si pe locul 6 la nivel mondial in domeniul numarului de specialisti certificati in IT. Exista, astfel, peste 100.000 de specialisti, dintre care 42.000 sunt de inalta calificare.

Desi in Romania costurile fortei de munca in domeniul outsourcingului nu mai sunt la fel de mici ca in trecut, specializarea fortei de munca transforma raportul calitate-pret in cifre foarte competitive comparativ cu cele care se regasesc, de exemplu, in India.

Care sunt celelalte motive invocate de companiile care aleg sa investeasca in Romania

1. Accesul rapid, conform conciergeexpert.co. Romania se afla la o ora de zbor de Frankfurt si la doua ore de zbor de Londra;
2. Fusul orar foarte asemanator cu cel din Europa occidentala;
3. Internetul foarte rapid din Romania (locul 4 in lume la rapiditate);
4. Apartenenta la Uniunea Europeana, care simplifica procedurile legale si financiare;
5. Stabilitate politica si economica;
6. O piata ofertanta a birourilor, care include parcuri si cladiri de birouri cu preturi competitive in raport cu alte tari europene, la aceleasi standarde de calitate.

Sursa foto: pexels.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri