Astfel, la finalul lunii aprilie, populatia avea depozite in lei la banci de 94,7 miliarde lei si depozite in valuta de 55,7 miliarde lei, valoarea totala fiind de 150,44 miliarde lei. La finalul lunii martie, valoarea depozitelor populatiei era de 148,26 miliarde lei. In perioada aprilie 2015 - aprilie 2016, depozitele in lei ale persoanelor fizice au avansat cu 7,8%, iar cele in valuta - cu 6,6%.

In total, depozitele din banci ale populatiei si firmelor au ajuns la 251,5 miliarde lei (echivalent cu 56,2 miliarde euro) la finalul lunii aprilie, in crestere cu 1,3% fata de martie si cu 10,1% comparativ cu aceeasi perioada din 2015. In urma acestor evolutii, populatia si firmele si-au consolidat pozitia de creditor net fata de sistemul bancar, in conditiile in care valoarea depozitelor din banci este cu 16% mai mare fata de valoarea totala a creditelor luate la 30 aprilie, de 216,4 miliarde lei (48,3 miliarde euro).

Ultimele date statistice arata o crestere accelerata a salariilor in ultimele luni. Castigul salarial mediu net la nivel national a crescut cu 12,1% in ultimul an, pana la 2.051 de lei (echivalent cu 459 euro) in luna martie 2016. In aprilie, veniturile populatiei au fost majorate de primele care se acorda de obicei inainte de Paste.

Citeste si:

In plus, rata anuala a inflatiei, care masoara evolutia preturilor de consum in ultimul an, a scazut in aprilie peste estimarile analistilor si a ajuns la -3,3%, nou nivel minim istoric, de la -3% in martie.

Evolutia a fost determinata in special de ieftinirea alimentelor in luna de dinainte de Paste.