Premierul Dacian Ciolos va lansa in data de 5 iulie, la Palatul Parlamentului, un proiect de tara, document care contine principalele linii de dezvoltare a Romaniei in urmatoarele decenii, pentru realizarea caruia autoritatile s-au consultat cu Banca Nationala a Romaniei (BNR), Banca Mondiala si cu Academia Romania, a anuntat vicepremierul Costin Borc, scrie News.ro.

Acest ”Proiect de tara” este o strategie de dezvoltare economica pentru Romania, pe termen mediu si lung, pe diverse domenii de activitate.

Dacian Ciolos a declarat recent ca Brexit-ul poate fi si o oportunitate pentru Romania, ca poate insemna ”premisa unui nou proiect de tara”.

"Cu siguranta momente de criza, cum este acesta, sunt si momente de noi oportunitati. In astfel de momente, e important sa iei decizii foarte clare, ferme, si de asta intalnirea pe care am avut-o la sfarsitul saptamanii trecute, la Presedintie, cu liderii partidelor politice mi s-a parut semnificativa pentru ca aceasta intalnire poate sa fie premisa unui nou proiect de tara, chiar in an electoral fiind, sau, oricum, a unor principii, valori si masuri pe care sa ne punem de acord presedintele tarii, Guvernul actual, partidele politice care vor urma sa participe la alegeri si sa guverneze imediat dupa alegeri, tocmai pentru a transforma acest moment in oportunitate", a explicat Ciolos, intr-un interviu la postul public de radio.

Seful Executivului mentioneaza ca Guvernul are un interes ”ca investitorii sa continue sa investeasca in Romania”.

De asemenea, vicepremierul Costin Borc, care este totodata ministru al Economiei, a mai spus ca ii va prezenta la sfarsitul acestei saptamani premierului Dacian Ciolos un raport legat de impactul iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana asupra economiei romanesti.

”Este un document legat de impactul actual al Brexit-ului asupra economiei romanesti, plus un proiect de initiative. Facem o analiza a schimburilor comerciale, impactul financiar, daca sunt costuri suplimentare. Sunt oameni care folosesc ocazia Brexit-ului sa isi faca propaganda”, a spus Borc.

Vicepremierul a cerut prudenta in ceea ce priveste evaluarea imactului.

Sursa foto: AgerpresFoto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri