Industria ocupa primul loc in topul sectoarelor economice marcate de procedura insolventei in perioada ianuarie-august 2016: acestea cumuleaza aproximativ 45% din totalul insolventelor inregistrate la nivel national, potrivit unei analize realizate de CITR. Societatea, cu un portofoliu de peste 850 de proceduri, a realizat o radiografie a sectoarelor dominante in piata insolventei din randul companiilor cu impact in economie (companii cu valoarea activelor imobilizate mai mare de un milion de euro).

Desi numarul societatilor care au intrat in insolventa in primele opt luni ale acestui an s-a injumatatit fata de aceeasi perioada a anului trecut, valoarea activelor imobilizate din industrie s-a dublat, de la peste 300 de miloane de euro, la putin peste 600 de milioane de euro.

"Industria energetica este cea mai reprezentativa pentru a ilustra aceasta tendinta de scadere a numarului de societati intrate in procedura, dar de crestere a impactului in economia romaneasca. Piata enegiei in insolventa a crescut de aproximativ 11 ori in 2016, numai insolventa Complexului Energetic Hunedoara reprezentand 87% din valoarea aceasteia; asta in timp ce numarul afacerilor din energie care au intrat in procedura a scazut la mai putin de jumatate, de la opt la trei societati", a declarat Andreea Cionca - Anghelof, managing partner CITR.

Firmele "verzi" au pierderi de 500 MIL. euro

Companiile din industria energiei s-au confruntat cu dificultati financiare in 2016, una dintre cauze fiind certificatele verzi. Potrivit PATRES, companiile care produc energie verde au inregistrat pierderi de 500 de milioane de euro in 2014, declarate in 2015, iar acestea se vor adanci in 2016 si 2017.

In prezent, daca valoarea activelor societatilor din industria energetica care au intrat in insolventa in primele opt luni ale anului 2015 cumula peste 40 de milioane de euro, in perioada ianuarie-august a acestui an afaceri din acest sector, de peste 470 de milioane de euro, cu peste 6300 de angajati, sunt acum in insolventa. Cu alte cuvinte, valoarea activelor imobilizate din energie, in insolventa, a crescut cu 1.048,63% fata de aceeasi perioada a anului trecut, conform analizei CITR.

Citeste si:

Cea mai importanta companie din industria energetica care a intrat in insolventa in 2016 este Complexul Energetic Hunedoara, la distanta considerabila ca valoare a activelor fata de Termoelectrica si Wind Power Experts Group, toate cu dosare de insolventa pe rolul instantelor.

Si in industria de prelucrare si productie au intrat mai putine companii in insolventa, dar mai mari. Sectorul nu prezinta insa modificari semnificative din punctul de vedere al valorii activelor in insolventa: se mentine la aproximativ acelasi nivel ca anul trecut (92.503.736 de euro intre ianuarie si august 2016, fata de 95.842.582 de euro in primele opt luni ale anului 2015), chiar daca numarul firmelor din sector care au intrat in procedura s-a injumatatit de la 26 la 13.

"Societatile care produc sau prelucreaza produse industriale sunt dependente de piata constructiilor, care s-a deblocat si incepe sa-si revina. In consecinta, acest lucru a ajutat firmele producatoare de materiale si produse industriale. Insa vestile cu adevarat bune vin din industria alimentara si din cea usoara, de incaltaminte si imbracaminte. Aici observam ca afacerile din acest domeniu care au intrat in insolventa in 2016 sunt semnificativ mai putine si ca numar, dar si ca valoare fata de anul trecut", a mai declarat Andreea Cionca - Anghelof.

Numarul insolventelor din industria alimentara s-a redus la 6 de la 19 cate se inregistrau in aceeasi perioada a anului trecut, iar valoarea activelor in insolventa a scazut la mai putin de o treime. La fel stau lucrurile si in ce priveste industria usoara, cu o singura societate in insolventa in 2016 fata de cinci cate se inregistrau in primele opt luni ale anului trecut si cu putin peste 2.500.000 de euro in active imobilizate, fata de un total de peste 29 de milioane de euro in insolventa in perioada ianuarie-august a anului 2015.

Sursa foto: hramovnick / Shutterstock