”Care sunt resursele energetice ale viitorului pentru Romania? Care este focusul strategic pentru cresterea performantei sectorului energetic romanesc? Este sectorul energetic un motor de crestere economica? Acestea sunt intrebarile la care va raspunde Strategia energetica a Romaniei, in perspectiva anilor 2030”, a declarat pentru News.ro, ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

La eveniment vor fi prezenti principalii jucatori din piata. Strategia Energetica ofera o viziune de dezvoltare sustenabila a tarii, care include evolutia Romaniei catre rolul de hub regional de productie, inmagazinare si tranzactionare a energiei; centrarea pe consumatorul de energie ca principal beneficiar al diversificarii surselor si serviciilor de energie; dezvoltarea infrastructurii energetice concomitent cu introducerea de tehnologii inteligente; transparentizarea si profesionalizarea actului de guvernanta energetica. Strategia include un mecanism intrinsec de revizuire si actualizare, astfel incat sa fie in permanenta un document viu si relevant.

Asadar, pentru elaborarea unei strategii energetice eficiente, capabila sa asigure interesele strategice ale Romaniei, se impune conlucrarea intre autoritati si principalii jucatori din energie, companiile fiind chemate sa vina cu propriile strategii.

Citeste si:

Evenimentul va fi deschis de ministrul Energiei, Victor Grigorescu, care va prezenta audientei principalele directii ale Strategiei energetice a Romaniei si inovatiile aplicabile tarii noastre, discutia urmand a fi aprofundata in cadrul panelurilor de discutie cu ajutorul reprezentantilor autoritatilor si asociatiilor de reglementare din domeniul energiei, ai sefilor de companii care activeaza in sectorul energetic, avocatilor, consultantilor invitati de catre Agentia de presa News.ro.

Asadar, Strategia energetica a Romaniei si cum se integreaza in Strategia energetica europeana, proiectele propuse in Strategia energetica si asigurarea finantarii lor, mixul energetic al Romaniei – care sunt zonele unde trebuie facute investitii pentru a asigura un mix echilibrat pentru viitor, solutiile energetice inteligente si strategiile de dezvoltare ale companiilor, infrastructura energetica si interconectarea – modernizare si planuri de viitor sau restructurarea companiilor de stat din domeniul energetic; liberalizarea distributiei de energie sunt doar cateva dintre temele propus spre dezbatere in cadrul conferintei.

De asemenea, sefii companiilor din domeniul energetic vor avea prilejul sa prezinte oficialilor, publicului si mass-media strategiile companiilor pe care le conduc, planurile de dezvoltare si principalele investitii, dar sa si dezbata problemele din domeniul energetic si sa propuna solutii pentru viitor.

Sursa foto: Chones