Printre cele mai importante lucrari care vor fi finantate se afla extinderea retelei de alimentare cu apa si a celei de canalizare menajera din orasul Predeal, pentru care bugetul judetului Brasov a fost suplimentat cu un milion de lei. In Predeal, aproximativ 25% din numarul familiilor existente in localitate sunt evacuate sau in curs de evacuare din casele nationalizate, acestea urmand sa locuiasca in blocuri noi, care trebuie racordate la reteaua de apa si de canalizare, informeaza NewsIn.

Judetul Prahova a primit peste cinci milioane de lei pentru realizarea unor noi partii de schi si a unei instalatii de transport pe cablu in orasul Azuga. Bugetul judetului Satu Mare a fost suplimentat cu 1,2 milioane de lei, pentru modernizarea drumului de ocolire din nordul municipiului Satu Mare, iar judetul Maramures a primit 500 de mii de lei noi pentru finalizarea asfaltarii drumului judetean Coas-Copalnic. Judetul Dambovita a primit 1,2 miloane de lei pentru finalizarea lucrarilor de reabilitare si extindere a retelei de canalizare si reabilitarea statiei de epurare a apelor uzate din orasul Titu.