Fondul Monetar International (FMI) a revizuit in urcare prognoza de crestere economica pentru Romania, la 4,2% in 2017, fata de estimarea anterioara de 3,8%, potrivit raportului "World Economic Outlook", publicat marti. Si pentru anul viitor, estimarea a fost revizuita in sens pozitiv, de la 3,3% cat anuntase FMI in toamna anului trecut, la 3,4%.

Cu toate acestea, estimarea FMI ramane cu mult sub prognoza de crestere economica a Guvernului, de 5,2% in acest an.

Conform estimarilor institutiei financiare internationale, economia Romaniei va inregistra, in acest an, a doua cea mai mare crestere din Europa, fiind devansata de Islanda, pentru care FMI are o proiectie de crestere a PIB de 5,7% in 2017.

La polul opus, cu cea mai slaba prognoza de crestere economica din partea FMI, in Europa, se afla Italia, cu un avans estimat la doar 0,8% in 2017.

Pe ansamblu, FMI vede o crestere economica de 2% in Europa, mai rapida in Europa Emergenta, regiune in care este inclusa si Romania, unde se va inregistra un avans al PIB de 3%.

"Perspectivele economice pentru Europa Emergenta sunt relativ favorabile, cu exceptia Turciei. Pentru intregul grup, cresterea este preconizata sa ramana la 3% in 2017 si sa se imbunatateasca la 3,3% in 2018", subliniaza FMI in raportul "World Economic Outlook".

Totodata, FMI a imbunatatit si estimarea de crestere a economiei mondiale la 3,7% in 2017, de la estimarea anterioara de 3,4%, datorita progreselor inregistrate in Europa, Japonia si China, dar a avertizat ca politicile protectioniste pun in pericol redresarea.

Inflatia va avansa mai incet in 2017 decat se estima anterior

In ceea ce priveste evolutia inflatiei in Romania in acest an, estimarile institutiei financiare internationale au fost revizuite in jos, pana la 1,3%, de la 1,7% cat se estima in toamna, urmand ca ritmul de crestere a preturilor sa accelereze in 2018 pana la 3,1%, peste avansul de 2,5% preconizat anterior de FMI.

In zona euro, inflatia va ajunge la 1,7% in acest an, potrivit prognozei FMI, si la 1,5% in 2018. Pe ansamblu, in Europa, institutia financiara internationala vede un avans al preturilor de consum de 2,5% in acest an si de 2,4% anul viitor.

In Europa Emergenta, inflatia medie va fi de 5,7% in acest an, indicatorul fiind puternic influentat de situatia din Turcia, tara in care FMI vede o crestere a preturilor de consum de peste 10% in acest an.

Estimari pozitive si pentru somaj

Pe de alta parte, FMI a revizuit in scadere estimarile referitoare la rata somajului in Romania, care ar urma sa inregistreze un declin semnificativ in 2017, pana la 5,4%, fata de 6,2% cat estima institutia internationala anterior, pentru ca in 2018 sa ajunga pana la 5,2%.

In schimb, FMI a lasat neschimbate estimarile privind deficitul de cont curent inregistrat de Romania in 2017, la minus 2,8% din PIB, si chiar si-a revizuit estimarile pentru anul 2018 pana la un deficit de cont curent de 2,5%, in conditiile in care in toamna prognoza ca deficitul de cont curent al Romaniei va depasi pragul de 3% in 2018 ajungand la minus 3,2%.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri