”In sedinta din data de 16 mai 2017, Consiliul de Administratie al Transgaz a luat act de declaratia de renuntare la calitatea de director general a domnului Petru Ion Vaduva, calitate care ar fi incetat de drept la data de 3 iunie 2017”, se arata in comunicatul Transgaz.

Potrivit companiei, Vaduva a renuntat la calitatea de director general din motive personale, dar continua mandatul de administrator neexecutiv.

”Pana la finalizarea procedurii de selectie conform OUG nr.109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, cu modificarile si completarile ulterioare, Consiliul de Administratie al Transgaz a numit in functia de director general interimar pe Ion Sterian”, se mentioneaza in comunicat.

Intr-un interviu acordat recent agentiei News.ro, ministrul Economiei, Mihai Tudose, se declara multumit de modul in care este administrata Transgaz, companie aflata in subordinea ministerului.

Citeste si:

Transgaz (simbol bursier TGN) a avut in primul trimestru un profit net de 320,1 milioane lei, in crestere cu 86% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Veniturile din activitatea de exploatare au crescut cu 37%, la 638,6 milioane lei.

Transgaz este controlata de stat, prin Ministerul Economiei, care detine 58,5% din actiuni. Compania este listata la Bursa de Valori Bucuresti si are o valoare de piata de 4,9 miliarde lei (1,1 miliarde euro).

Sursa foto: Shutterstock