Industria si comertul au avut cele mai importante contributii la cresterea produsului intern brut (PIB) in primul trimestru al acestui an, pe partea de resurse, insa in privinta utilizarii, cosnumul populatiei a avut o contributie covarsitoare, de 4,8 puncte procentuale, din cresterea anuala de 5,7%, iar investitiile si exprtul au tras in jos economia.

Institutul National de Statistica (INS) a confirmat, astfel, estimarile publicate la jumatatea lunii mai privind cresterea PIB din primul trimestru al acestui si a detaliat factorii care au contribuit la aceasta crestere.

Potrivit unui comunicat al INS, la cresterea PIB in primele trei luni din an fata de aceeasi perioada a anului trecut, au contribuit aproape toate ramurile economiei.

Insa contributii pozitive mai importante au avut industria (+1,5%), cu o pondere de 23,1% la formarea PIB si care a înregistrat o crestere a volumului de activitate cu 6,7%; comertul cu ridicata si cu amanuntul (+1,4%), cu o pondere de 19,5% la formarea PIB si al caror volum de activitate s-a majorat cu 7,3%; informatiile si comunicatiile (+0,9%), cu o pondere de 6,2% la formarea PIB si care au inregistrat o crestere a volumului de activitate cu 15,3%.

In schimb, doua sectoare au fost pe minus in primul trimestru, respectiv constructiile, care au inregistrat un declin de 0,6% fata de primul trimestru din 2016, si sectorul intermedierilor financiare, car a a scazut cu 0,7%.

In privinta utilizarii, cea mai mare contributie la cresterea PIB a avut-o consumul final, exclusiv pe seama consumului populatiei, cu o contributie de 4,8% la avansul economiei din primul trimestru din 2017.

In schimb, formarea bruta de capital fix (investitiile) si exportul net de bunuri si servicii au contribuit negativ la avansul PIB cu -0,1% fiecare categorie, mai reiede sin datele INS.

Sursa foto: Robert Kneschke, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri