Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) nu mai primeste proiecte in cadrul programului SAPARD, iar fondurile neconsumate, aferente celor doua masuri, pentru care s-au organizat licitatii in luna noiembrie, vor fi redistribuite pentru alte masuri.

La sfarsitul lunii iulie, APDRP anunta ca este obligata ca incepand cu 1 august 2006 sa sisteze primirea cererilor de finantare pentru proiectele SAPARD, ca urmare a depasirii fondurilor alocate Romaniei prin acest program. in acel moment, existau solicitari de finantare de 1,63 de miliarde de euro, mai mari comparativ cu fondurile de 1,5 miliarde de euro alocate pentru SAPARD.

Totusi, APDRP a mai organizat inca patru sesiuni, in perioada august- noiembrie, pentru trei masuri ale caror fonduri nu au fost solicitate pana la sfarsitul lunii iulie.

Masurile pentru care s-au mai primit proiecte au fost: masura 1.2 "imbunatatirea structurilor in vederea realizarii controlului de calitate veterinar si fitosanitar, pentru calitatea produselor alimentare si pentru protectia consumatorilor", masura 3.2 "Constituirea grupurilor de producatori" si masura 3.3 "Metode agricole de productie proiectate sa protejeze mediu si sa mentina peisajul rural". Fondurile disponibile corespunzatoare acestor masuri erau de 26.425.214 de euro.

In luna noiembrie, s-au mai alocat fonduri SAPARD doar pentru doua masuri suma disponibila pentru acestea fiind de 18.936.826 de euro.

Desi nu exista o centralizare a datelor, surse din APDRP au declarat, pentru NewsIn, ca au mai ramas fonduri alocate acestor doua masuri, iar banii urmeaza sa se redistribuie catre alte masuri ,unde solicitarile au depasit alocarile initiale.

Citeste si:

Numarul proiectelor depuse in 2006 pentru cofinantare SAPARD a crescut cu 56,3%, comparativ cu cele primite in perioada 2000-2005. Astfel, in 2006, au fost depuse 3.985 de proiecte in valoare de 1,09 miliarde de euro, in timp ce de la debutul proiectului SAPARD pana la sfarsitul anului 2005, s-au primit 2.570 de proiecte.

Confruntati cu un numar mare de proiecte reprezentii APDRP au anuntat, la sfarsitul lunii noiembrie, ca au solicitat Comisiei Europene prelungirea cu doi ani a termenului de efectuare a platilor, fiind in imposibilitatea de a finaliza platile aferente anului 2004.

Regula programului SAPARD spune ca platile aferente anumitor proiecte trebuie facute in maxim doi ani de la contractarea acestora. Prin urmare, la sfarsitul anului 2006, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) trebuia sa efectueze plati pentru Acordul de Finantare Anuala 2004.

Pentru programul SAPARD Romania a primit 1, 5 miliarde de euro,din care nu a reusit sa cheltuie decat 655,6 milioane de euro. Diferenta trebuie utilizata pana in 2008, data la care se finalizeaza programul SAPARD.