Potrivit comunicatului Cartel Alfa, remis agentiei NeswIn, prin atitudinea pe care o are fata de salariul minim, Ministrul Muncii demonstreaza ca nu stie sau nu vrea sa inteleaga faptul ca responsabilitatea stabilirii politicii salariale pe piata muncii, precum si a unei grile de salarizare bazate pe coeficienti de ierarhizare, o au partenerii sociali.

"In statele Uniunii Europene unde exista salariu minim pe economie, acesta este stabilit de catre sindicate si patronate, prin negociere, in acorduri sau contracte colective de munca. Responsabilitatea guvernantilor este doar aceea de a consfinti hotararea partenerilor sociali prin transpunerea acesteia intr-o hotarare de Guvern si de a crea conditii de crestere economica precum si un cadru legislativ care sa favorizeze stabilitatea pe piata fortei de munca", informeaza comunicatul.

Cartel Alfa mai acuza Guvernul ca mentine doua salarii minime pe economie, unul stabilit prin hotarare de Guvern si unul negociat de partenerii sociali prin contractul colectiv de munca, "pentru a face jocurile de interese care exista la toate nivelurile politice".

Citeste si:

"Mai mult, Ministrul Muncii, uitand ca ar trebui sa promoveze drepturile si interesele cetatenilor, lucratorilor, se declara public indignat de faptul ca in Romania exista mai multe salarii minime pe economie (pe care, de altfel, el le-a generat). In realitate, pe langa salariul minim stabilit de sindicate si patronate prin negociere in contractul colectiv de munca, mai exista doar salariul minim pe economie stabilit de Guvern, folosit pentru diferite indemnizatii bugetare", se mai arata in comunicat.

Potrivit contractului colectiv de munca unic la nivel national, grila de salarizare stabilita, in urma negocierilor dintre sindicate si patronate, este urmatoarea: pentru muncitori necalificati, 440 de lei, pentru muncitori calificati, 528 de lei, pentru personalul administrativ cu studii postliceale, 550 de lei si pentru personalul administrativ cu scoala de maistri, 572 de lei. Personalul administrativ cu studii universitare de scurta durata primeste un salariu minim de 660 de lei, iar cel cu studii superioare, 880 de lei. Salariul minim pe economie stabilit de Guvern, pentru anul 2007, este de 390 de lei.

"Cartel Alfa cere clasei politice din Romania sa-si schimbe mentalitatea si sa-si insuseasca principiile politicii sociale europene. In cazul in care nu este capabila de acest lucru, cerem clasei politice sa-si dea demisia din posturile pe care le ocupa", mai precizeaza confederatia in comunicat.