Constantin Apostol a spus ca intentioneaza sa atraga investitori privati in zona, astfel incat valoarea alocata prin proiecte sa fie dublata de investitii. "in acest moment, nivelul de investitii straine in zona este de 3,4 procente, cele mai multe fiind in Bucuresti, respectiv 51%, dar speram sa creasca si sa dublam prin investitii suma pe care o avem din fonduri europene", a precizat Apostol.

Potrivit directorului ADRNE, regiunea de nord-est este privilegiata prin pozitia geografica pe care o are la granita Uniunii Europene. "Avem, pe de-o parte, avantajul granitei, prin acele proiecte de "cross-border cooperation", iar, pe de alta, regiunea de nord-est poate deveni o pista investitionala pentru piata de rasarit", a adaugat Apostol, potrivit NewsIn.

Acesta a mai aratat ca dezvoltarea socio-economica ce se impune in nord-estul Romaniei se poate realiza prin elaborarea unor proiecte viabile si de calitate si a subliniat importanta experientei proiectelor dezvoltate din fondurile de preaderare. "Este foarte important sa ne concentram pe calitatea proiectelor, asa cum am facut si in perioada de preaderare. De exemplu, pe programul Phare 2004-2006, din cele 140 de proiecte depuse la Ministerul Integrarii Europene au fost selectate 36. Dintre acestea, noua proiecte au fost din regiunea de nord-est, ceea ce inseamna ca au fost proiecte foarte bune", considera Apostol.

La randul sau, presedintele Consiliului Judetean Iasi si vicepresedintele Consiliului pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, Lucian Flaiser, a spus ca, prin proiectele dezvoltate din fondurile pe care Romania le-a accesat in perioada de preaderare, in regiunea de nord-est s-a inregistrat o crestere a calitatii vietii din punct de vedere economic si social. "In anul 1998, nord-estul Romaniei era regiunea cu cel mai ridicat nivel de saracie. Prin accesarea fondurilor de preaderare, am reusit sa schimbam aceasta situatie si sa crestem nivelul de trai", a spus Flaiser.

Regiunea Nord-Est din Romania, care cuprinde sase judete din Moldova, se situa, in 2004, la 24% din media produsului intern brut (PIB) pe locuitor al Uniunii Europene, calculata la paritatea puterii de cumparare, fiind pe ultimul loc intre regiunile europene, potrivit unui studiu Eurostat. De altfel, sapte din cele mai putin dezvoltate 15 regiuni ale celor 27 de tari membre ale Uniunii Europene sunt din Romania. Urmatoarele clasate inntr-un top inversat al celor mai sarace regiuni europene sunt trei regiuni din Bulgaria, cu un nivel de 26% din media europeana in 2004.

Citeste si:

270 mil. euro pentru proiectele de mediu

Un numar de noua proiecte de mediu, cu finantare prin programul ISPA, se deruleaza in acest moment in judetele din regiunea de Nord-Est a Romaniei, valoarea totala a fondurilor alocate fiind de aproape 270 de milioane de euro, potrivit reprezentantului MMGA, Danut Dima.

"In regiunea de Nord-Est a Romaniei se deruleaza mai multe proiecte de protectia mediului, cu finantare ISPA. Astfel, in judetul Neamt sunt doua proiecte pentru colectarea selectiva a deseurilor si imbunatatirea retelei de apa potabila si canalizare, in valoare de 13,8, respectiv 28,6 milioane de euro. In judetul Iasi, avem un proiect de 16,2 milioane de euro si unul de 51,3 milioane de euro. De asemenea, in judetul Botosani se deruleaza un proiect amplu de 42,5 milioane de euro si se acorda asistenta tehnica, in valoare de 650.000 de euro, pentru pregatirea de proiecte finantate din fonduri europene. Un alt proiect important este cel privind sistemul de management al apei din judetul Suceava, care a primit 44,6 milioane de euro. De asemenea, in judetul Bacau sunt doua proiecte de mediu, unul de 20 de milioane si celalalt de 52 de milioane de euro", a spus reprezentantul Directiei de Control Financiar al Instrumentelor Structurale (DCFIS) din cadrul Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA), Danut Dima, citat de NewsIn.

Acesta a mai aratat ca, tot prin fonduri ISPA, MMGA va derula, pe parcursul anului 2007, peste 50 de proiecte pentru managementul deseurilor si apei, la care se adauga alte proiecte cu finantare din fonduri Phare. "MMGA a primit finantare ISPA, pentru anul 2007, pentru 40 de proiecte privind managementul apei si al deseurilor si pentru alte 12 in sectorul de apa, la care se adauga alte proiecte cu finantare Phare", a adaugat Dima.

De asemenea, acesta a amintit de posibilitatile de finantare pe care le ofera Programul Operational Sectorial (POS) de Mediu, aflat in acest moment pe circuitul de avizare a Comisiei Europene. Astfel, potrivit POS de Mediu, valoarea totala a fondurilor europene la care Romania va avea acces este de 4,512 miliarde de euro, la care se adauga contributia nationala de 1,076 miliarde de euro.