In dimineata zilei de 1 ianuarie 2007, dupa un revelion monstru, romanii se vor trezi mahmuri in Europa. In urmatoarele zile vor afla pe rand ca integrarea are alte reguli decat cele ale bucuriei. Si asta pe fondul unui flux constant de fonduri structurale ce va porni din acea data spre Romania.

Un flux de bani ce risca sa aiba dimensiuni prea mari pentru capacitatea de absorbtie de care dau dovada societatea si economia romaneasca acum, in vremea fondurilor de preaderare. Anul acesta, Romania incearca sa metabolizeze 650 de milioane de euro prin cele trei programe europene din care face parte.

Si daca fondurile PHARE - cel mai vechi program de preaderare, de "coeziune economica si sociala" - par a merge fara mari probleme, fondurile SAPARD au pornit impiedicat, dar, in fine, par a-si fi gasit mecanismul de scurgere, iar ISPA, fondurile destinate infrastructurilor, au probleme grave, de vreme ce doar 15% au fost absorbite. Si daca nici de infrastructuri nu are nevoie Romania...

ISPA aduce banii prin care autostrada Arad - Deva - Sibiu, de exemplu, celebrul culoar 4, ar primi finantare. Desigur, cu o contributie de cofinantare romaneasca semnificativa. O contributie pe care statul roman nu a avut-o pana acum, deci lucrarile nu au inceput.

In fond, ceea ce se uita de obicei este ca fiecare ban european trebuie sa aiba si un ban romanesc langa el. Nu intr-un raport de unu la unu, desigur. De fapt, in mecansimul de cofinantare, leul romanesc are cea mai buna cotatie posibila, fluctuand de la un raport de 40 la 60% la unul de 10% fonduri romanesti pe langa cele europene.

Daca credeti ca este simplu sa pui 10 - 40% sau, mai rau, jumatate din bani pentru a avea parte de banii Eurropei, va inselati. E greu, pentru o tara saraca. Inseamna multa chibzuinta si o capacitate reala de a distinge ce are si ce nu are prioritate. In alt limbaj, daca merita autostrada Bechtel sau coridorul 4; daca merita investitiile de mediu sau pastrarea accizelor la un nivel scazut. (In ultimul caz, decizia e luata: merita. In primul, nu).

Multi sau putini, daca nu reusim sa punem contributia romaneasca alaturi de leul european, banii vor disparea asa cum au si aparut: pe baza unui program. In schimb, la bugetul Uniunii, la care Romania va trebui sa participe ca orice alt stat membru, contributia nu este benevola: 42,3 miliarde in primii cinci ani de europenizare.

Citeste si:

Printr-o organizare proasta, Romania risca sa dea acesti bani si sa nu poata absorbi toata suma de peste 44 miliarde de euro pe care o poate primi in aceeasi perioada. Decizia e luata: bani vom primi, dar ii putem lua pe toti?

In dimineata zilei de 1 ianuarie 2007, romanii se pot trezi la fel de mahmuri la granita Europei. Unii isi vor aminti ca era ceva cu data asta de 1 ianuarie, mai ales cei care in zilele acestea se uita la stiri si citesc ziare, urmaresc procesul, formal, ce-i drept, de semnare a Tratatului de aderare.

Si greu vor intelege de ce nu sarbatorim nimic, de vreme ce tratatul l-am semnat. Dar semnatura, cat ar fi de ciudat, poate sa nu valoreze mare lucru.

In primul rand, pentru ca tratatul semnat cu Comisia Europeana trebuie ratificat in parlamentele tarilor membre, iar germanii, cel putin, si-au exprimat reticienta.

Apoi, daca francezii nu vor vota luna viitoare Constitutia Europeana, intreaga infrastructurea de baza a Europei se poate duce de rapa si cui ii va mai pasa de Romania cand totul e pus sub semnul intrebarii?

Si, in sfarsit, chiar daca activarea celebrei clauze de salvgardare nu este simpla, este posibila si in actualul context eurosceptic, e suficient ca Romania sa le dea ceva motive europenilor pentru ca ei sa se razgandeasca, cel putin pentru un an. Ca si in cazul primului scenariu, chiar daca decizia pare luata, semnele de intrebare raman. In Europa intram, dar chiar la 1 ianuarie?