Programul sectorial pentru transporturi va primi 23% din totalul fondurilor structurale, beneficiarii urmand sa fie Compania de autostrazi, CFR, CFR Calatori, administratiile aeroportuare si cele ale porturilor, a declarat expertul in Ministerul Transporturilor, Marcela Glodeanu.
"Sectorul transporturilor va primi 23% din fondurile structurale destinate Romaniei in urmatorii patru ani. Mai exact, este vorba de cinci miliarde euro, din care patru miliarde de la Uniunea Europeana, iar restul reprezinta contributia Romaniiei ", a spus Glodeanu, citat de NewsIn. Expertul in Ministerul Transporturilor a subliniat ca obiectivul Programului Operational Sectorial din sectorul transporturi este asigurarea accesului catre regiunile din Romania si catre Uniunea Europeana.

Potrivit acesteia, principalii beneficiari ai fondurilor structurale vor fi Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), CFR SA, SNCFR Calatori SA, administratiile aeroportuare si cele din porturile fluviale si maritime. In opinia lui Glodeanu, cea mai mare parte a fondurilor respectiv 60% va fi folosita pentru axa prioritara 1, care vizeaza dezvoltarea unui sistem de transport legat de retelele de drumuri si autostrazi ale Uniunii Europene.

De asemenea, 34% din fonduri vor fi destinate modernizarii si dezvoltarii infrastructurii nationale. in ceea ce priveste reteaua feroviara se are in vedere reabilitarea coridorului 4 Curtici - Constanta. Pe langa acestea vor fi folosite fonduri europene si pentru modernizarea aeroporturilor. Expertul Ministerului Transporturilor a mai subliniat ca din 2008 in Romania se va realiza si un sistem de preluare a rezidurilor, apelor uzate de la navele din porturile fluviale si se vor finaliza si proiectele legate de hartile electronice de navigatie.

Din totalul drumurilor nationale, 228 de kilometri (ceea ce reprezinta 1,4%) sunt autostrazi, 5.883 kilometri (adica 36,8%) sunt drumuri europene, 202 kilometri (1,4%) - drumuri cu trei benzi de circulatie si 1.150 de kilometri sunt drumuri cu patru benzi. In raport cu suprafata tarii, Romania are cea mai mica densitate de drumuri din toate statele membre ale UE, adica 33,5 kilometri la 100 de kilometri patrati.

Din Romania, cea mai mare densitate a drumurilor publice o au regiunile Bucuresti -Ilfov - 49,9 kilometri, Nord-Est - 36,5 kilometri si Sud-Est Oltenia - 35,9 kilometri.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri