Departamentul de Administrare a Cotelor de Lapte (DACL) nu a distribuit decat o mica parte din deciziile de acordare a cotei pentru vanzarea directa a laptelui, iar fara acest document taranii nu au voie sa vanda direct lapte, masura fiind valabila de la 1 aprilie, cand a inceput anul de cota.
Potrivit metodologiei de acordare a cotei de lapte, este interzisa vanzarea directa a laptelui pentru cei care nu au primit cota de lapte, masura fiind valabila de la inceputul lunii aprilie, informeaza NewsIn. Chiar daca DACL a finalizat repartizarea, pe hartie, a cotelor pentru cei care au cerut acest drept, o mare parte dintre tarani nu au primit inca decizia de cota. Potrivit legii, producatorul care vinde lapte fara a avea drept de cota risca o amenda intre 1.500 de lei si 2.500 de lei.

"Pana in prezent am reusit difuzarea partiala a deciziilor. Chiar daca nu a primit decizia, taranul nu risca nicio amenda, deoarece el figureaza in baza noastra de date si poate sa dovedeasca ca a primit o anumita cota de lapte pentru vanzare directa", a declarat directorul DACL, Lucian Elisei. In judetul Valcea, potrivit reprezentantului DACL, Gheorghita Romanescu, niciun crescator de vaci din judet nu a primit inca decizia de cota, din cei 23.300 care au solicitat cota pentru vanzare directa.

"Nu au ajuns inca deciziile, desi termenul limita in care trebuia sa dam producatorilor aceste decizii, pe baza de tabel si semnatura, era 1 aprilie. Am inteles ca aceasta este o problema pentru mai multe judete", a spus Gheorghita Romanescu.

Potrivit sefului DACL Olt, Sorin Lider, din cei 24.320 de fermieri care au solicitat cota de lapte, niciunul nu a primit inca decizia privind cantitatea pe care are voie sa o vanda. "Intarzierile nu ni se datoreaza noua. Au fost foarte multe decizii de eliberat, fapt ce a facut imposibil de respectat termenul in care documentul trebuia sa ajunga in posesia fermierului. Preconizam ca deciziile vor ajunge la titulari in cel mult doua saptamani. Noi vom incepe distribuirea lor imediat ce le vom primi", a declarat Sorin Lider.

Conform datelor furnizate de DACL, pentru NewsIn, un numar de 861.067 de producatori au solicitat cota pentru vanzarea directa a unei cantitati de peste doua milioane de tone de lapte. De asemenea, un numar de 243.791 de producatori au solicitat cota pentru livrarea la fabrica a unei cantitati de peste un milion de tone de lapte. La DACL au mai fost depuse 632 de cereri pentru noi investitii pe piata laptelui.

Potrivit negocierilor cu Uniunea Europeana, Romania are dreptul sa realizeze trei milioane de tone de lapte pe an. Daca depaseste cota, Romania va fi penalizata si va plati o taxa de 278,3 euro pentru fiecare tona de lapte realizata peste cota. in egala masura, in cazul in care cantitatea de lapte produsa este mai mica decat cota, Romaniei i se va diminua cota de lapte pentru urmatorii ani.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri