Ministrul Finantelor, Ionut Popescu, a anuntat ieri cresterea tarifelor gazelor si curentului electric, ca urmare a intelegerilor cu Fondul Monetar International (FMI). Popescu a spus doar ca majorarile ar fi trebuit sa aiba loc inca de la inceputul anului. "Vechiul guvern s-a angajat la cresteri masive ale pretului la energie electrica si la gaze, iar Romania trebuie sa-si asume aceste angajamente. In acest an vor fi si majorari de preturi si tarife la gaze si electricitate pentru ca nu au fost facute anul trecut, fiind un an electoral. Evident ca orice guvern ia mai greu asemenea masuri in an electoral; ele trebuiau luate cu incepere chiar de la 1 ianuarie, iar Guvernul Tariceanu trebuie sa respecte angajamentele pe care si le-a luat Romania (...). Trebuie recitit Memorandumul de politici economice cu FMI si vom vedea care sunt responsabilitatile pe care si le-a asumat Romania si in privinta accizelor, dar vom vedea si ce solicita acum expertii FMI si cu privire la alte angajamente asumate", a declarat, ieri dimineata, ministrul Finantelor, inaintea intalnirii cu delegatia FMI. Ministrul Popescu a subliniat ca actualul guvern isi asuma prevederile Memorandumului incheiat de Cabinetul Nastase.

Deficit bugetar scazut si reducerea pierderilor

Ministrul Finantelor, Ionut Popescu, a prezentat premisele de la care pleaca partea romana in discutiile cu FMI: "Plecam de la ideea de a mentine procesul de dezinflatie pe aceeasi panta descendenta; in 2005 inflatia va fi mai mica decat in 2004. Pentru aceasta avem nevoie de un deficit bugetar foarte strans, astfel incat acesta sa nu alimenteze procesul inflationist. Avem nevoie si de o reducere a deficitului cvasi-fiscal, si anume reducerea drastica a pierderilor din sectorul de stat, din companiile nationale si din regiile autonome." Presedintele Comisiei Buget, Finante si Banci din Senat, Varujan Vosganian, a anuntat ieri - potrivit Mediafax - ca deficitul bugetar al Romaniei pentru anul 2005, care va fi negociat in zilele urmatoare cu expertii FMI, se va plasa la un nivel cuprins intre 0,7 si 1% din PIB. Potrivit aceleiasi surse, reprezentantii Executivului au sustinut ca autoritatile romane vor incerca sa convinga FMI sa accepte pentru acest an un deficit bugetar de 1,5% din PIB.

Oamenii de afaceri ar putea participa la negocieri

Reprezentantul Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Florin Pogonaru, i-a solicitat ieri ministrului Finantelor participarea la intalnirile cu FMI. El a spus ca le va propune acest lucru oficialilor FMI: "Mi se pare interesant ca FMI sa se intalneasca si cu reprezentantii oamenilor de afaceri".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri