Doua milioane de consu matori casnici ai Distrigaz-Sud si Distrigaz-Nord sunt direct vizati, de la 1 mai de abonamentul introdus la consumul de gaze. Conform acestuia, un consumator foarte econom va plati un abonament de 150.000 de lei pe luna, iar unul care locuieste intr-o vila poate plati pana la 5 milioane de lei pe luna. In acest context, toata lumea se intreaba de ce la doar o luna de la scumpirea gazelor cu 25 la suta - 1 aprilie, vine si colacul peste pupaza cu abonamentul? Raspunul vine de la Vasile Danciu, directorul Sucursalei Bucuresti a Distrigaz-Sud: "Asa cere Uniunea Europeana. Problema este ca respectivul abonament ar fi putut fi introdus treptat, incepand cu 2004. Consumatorul casnic ar fi simtit mai usor la buzunar si cresterea de pret si abonamentul, daca programul ar fi fost demarat mai din timp", a declarat oficialul Distrigaz-Sud.

Ne intrebam, insa, daca UE ne impune un abonament, aceasta ar insemna si niste servicii speciale pentru clienti? Servicii de mentenanta, de control si de reparatii? Vasile Danciu afirma, insa, ca altul este scopul abonamentului, si anume ca: "Din 2007, in distributiile de gaze, partea de exploatare si intretinere a conductelor, pentru care s-a introdus abonamentul de la 1 mai, se va desparti de partea comerciala, de furnizarea gazelor, care implica si pretul in sine al gazelor naturale". Deocamdata, chestiunea ramane neclara pentru consumatorii care locuiesc la bloc. Majoritatea dintre ei nu au contoare personale de masurare a consumului de gaze si, implicit, nu pot aprecia pretul corect al abonamentului.

Contorul individual, singura solutie pentru o masurare corecta

"Pentru abonatii care locuiesc la bloc si au contor de scara lucrurile sunt complicate. Pot aparea nereguli, daca administratorii de bloc nu sunt corecti", apreciaza Adriana Zamfir, contabil-sef in Sucursala Bucuresti a Distrigaz-Sud. "Neexistand o legislatie in domeniu abonamentul se imparte asa cum se imparte si consumul de gaze - conform numarului de membri ai familiei, numarului de camere si conform numarului de apartamente. Aici, insa, poate interveni subiectivismul administratorilor de bloc", a conchis Adriana Zamfir. Intrebata care ar fi solutia pentru ca cetatenii sa nu plateasca nici gazul neconsumat si nici un abonament nerealist, oficialul Distrigaz-Sud ne-a spus foarte clar: "Contorul individual". Montarea lui, insa, costa. Consumatorul trebuie sa plateasca o taxa de autorizatie la Distrigaz-Sud, in valoare de 120.000 de lei, si un pret al montarii in sine care variaza in functie de dificultatea lucrarii - intre 1-5 si chiar 8 milioane de lei, per total.

Ultima ora:

ANRGN a hotarat sa aiba intalniri cu autoritatile locale din toata tara pentru a le face cunoscuta cu exactitate noua metodologie de calcul a pretului gazelor.