De o saptamina, abonamentul la gaze tine prima pagina a ziarelor. Abonatii se pling ca furnizorii cer nejustificat bani in plus pentru aceleasi servicii, sindicatele ameninta cu proteste de strada, politicienii se incaiera in declaratii. Degeaba insa: abonamentul nu poate fi eliminat pentru ca face parte din obligatiile asumate de Romania in negocierile cu UE. Interesant este faptul ca in state precum Italia sau Franta, unde exista acelasi sistem de tarifare a gazelor, abonamentele sint mai ieftine decit la noi.

Desi se aplica de numai o luna, la introducerea abonamentului la gaze naturale se lucreaza de doi ani, iar documentul care aproba aceasta componenta a fost avizat favorabil de Uniunea Europeana, anul trecut, la inchiderea capitolului Energie, spun responsabilii Autoritatii de reglementare in domeniu, ANRGN. Aceasta inseamna ca cel putin o vreme va fi exclusa orice discutie privind anularea abonamentului. Singura modificare ce s-ar putea opera este reducerea intervalelor de consum pentru care s-a stabilit acelasi abonament. Chiar si pentru acest lucru insa, ANRGN cere consumatorilor o perioada de gratie de cel putin sase luni pentru a descoperi deficientele sistemului si pentru a le corecta.

Pina acum, abonamentul era inclus in pret

Ce inseamna noua taxa? O suma de cheltuieli pe care operatorii declara ca le au cu operarea, dezvoltarea sistemului de distributie si furnizarea gazelor naturale, iar Autoritatea le considera justificate. Aceste costuri au existat si pina acum, insa erau incluse in pretul metrului cub de gaz natural, nu erau evidentiate separat. Pina la 1 aprilie, din pretul de 5.187 de lei/mc, platit de abonatii casnici pentru gazele naturale consumate, 1.111 lei/mc reprezentau cheltuielile fixe ale furnizorului. Aceasta inseamna ca, la o factura lunara de 50 de mc de gaz, de exemplu, aproximativ 55.000 de lei/luna reprezentau cheltuieli fixe sau abonament.

Noul sistem de tarifare introdus la 1 aprilie diferentiaza cheltuielile fixe ale furnizorului de costul propriu-zis al gazului natural consumat. Mai mult decit atit, noul sistem obliga consumatorul sa plateasca zilnic aceste costuri, independent de cantitatea de gaz consumata. Astfel, abonatul cu acelasi consum de 50 de mc de gaz pe luna (600 mc pe an) plateste lunar numai pentru abonament peste 160.000 de lei pe luna. Autoritatea de gaze sustine ca aceasta este metoda de calcul corecta deoarece abonamentul reflecta strict costurile pe care le genereaza furnizorilor de gaze abonatii, pe categorii.

La altii e mai ieftin

In Italia, de exemplu, abonamentul minim este de 18 euro/an, adica 1,5 euro/luna pentru clientii al caror consum este pina in 500 mc anual. La noi, acelasi consum este taxat cu 160.000 de lei - 4,3 euro/luna -, adica triplu. Tot la italieni, un abonat cu un consum de 980.000 mc pe an plateste un abonament de maximum 1.800 de euro/an, adica 150 de euro/luna. La noi, valoarea acestui abonament corespunde unui consum 12.400-124.000 mc, de zece ori mai mic.

In Franta, abonamentele sint stabilite tinind cont de marje de consum mult mai mici. Pentru un consum de 600 mc pe an, de exemplu, abonamentul anual este de 36 de euro, adica 3 euro/luna, mai putin decit la noi. Pentru un consum intre 600 si 3.000 mc, abonamentul anual este de 125,21 euro, adica aproximativ 10 euro pe luna, iar pentru un consum intre 3.000 mc si 35.000, abonamentul este de 187,61 euro/an, adica 15 euro/luna. La noi, pentru un consum de 35.000 mc/an, un abonat plateste un abonament lunar de 4,5 milioane lei, adica peste 100 de euro - de 7 ori mai mult decit in Franta.

Abonatii la comun platesc mai putin

nr. apart. consum mediu abon. bloc abon. individual
10 4.800mc/an 428.400lei/luna 42.480lei/luna
50 24.000 mc/an 4.284.000 lei/luna 85.680 lei/luna
100 48.000mc/an 4.284.000 lei/luna 42.480 lei/luna
200 96.000 mc/an 4.284.000 lei/luna 21.420 lei/luna

Nota: calculele sint pentru un consum lunar de 40 mc de gaz pe apartament. Calculele privind abonamentul pe bloc si repartizarea pe apartamente includ TVA

Facturi cu 3 pina la 66% mai mari

Un abonat a sesizat Autoritatea pentru Protectia Consumatorilor tocmai in legatura cu discrepanta dintre abonamentele pe care sint obligati sa le achite clienti avind consumuri apropiate.

Clientul Distrigaz, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, a facut un calcul din care rezulta ca, pe grupe de consum, abonamentul determina cresteri ale facturii de gaze intre 5% si 66%. O data cu introducerea abonamentului, un client care consuma 2.400 de mc/an (200 mc in medie pe luna) plateste in aprilie cu 12% mai mult decit in martie. Un abonat care consuma 2.401 mc/an, cu un metru cub in plus, este nevoit sa accepte o majorare cu 33% a facturii deoarece este inclus intr-o alta grupa de consum, cu un abonament mult mai mare, se arata in sesizarea catre ANPC. Un alt client, al carui consum anual este de 12.400 mc (1.033 mc pe luna, medie), are din aprilie o factura cu 5a mai mare. Daca a consumat cu un metru cub in plus, abonatul plateste o factura cu 66% mai mare decit luna precedenta, tot pentru ca se inscrie in alt abonament.

Paradoxal, noul sistem de tarifare avantajeaza consumatorii care nu au contracte individuale si platesc gazul la comun. Intr-un bloc de locuinte, titularul contractului cu Distrigaz este asociatia de proprietari, astfel ca abonamentul, ca si factura se impart in mod egal. La bloc, consumul mediu lunar de gaz este de 35-40 metri cubi. Abonamentul difera in functie de numarul de apartament din care este formata asociatia de proprietari.

Posesorii de centrale, dezavantajati

Cei mai dezavantajati de noul sistem sint in mod clar abonatii cu contracte individuale si cei cu centrala proprie, de apartament sau de bloc. La acelasi consum de 40 de metri cubi pe luna, un abonat cu contract individual plateste lunar un abonament de 160.000 de lei. Cresterea este mult mai mare in cazul locuintelor care folosesc gaze naturale pentru incalzire, producerea apei calde si bucatarie sau cu centrala termica.

Consum anual cost 2004 cost 2005 abon. crestere

1.300 mc 8 mil. lei 9,9 mil. lei 1.95 mi.l lei 1.87mil. lei (pensionar)
2.200 mc 13,5 mil. lei 15,8 mil. lei 1.95 mil. lei 1,71 mil. lei (centrala, 60 mp)
2.600 mc 16 mil. lei 21 mil. lei 5,2 mil. lei 5 mil. lei (centrala, 100 mp)
13.000 mc 80 mil. lei 79 mil. lei 52 mil. lei 51 mil. lei (vila 5 apart., centrala comuna de gaze)
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri