Organizatiile patronale solicita ca patrimoniul sindical sa fie administrat de un consortiu constituit din confederatiile patronale si sindicale reprezentative, pentru a impiedica vanzarea patrimoniului de catre sindicate, a declarat liderul patronilor, Florian Costache, citat de NewsIn.
Potrivit co-presedintelui Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR), Florian Costache, Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse (MMFES) a initiat un proiect de lege prin care se retrocedeaza dreptul de proprietate al sindicatelor asupra patrimoniului imobiliar.

Astfel, pentru ca nu pot fi stabilite criterii obiective potrivit carora imobilele sa fie distribuite pe cote-parti tuturor organizatiilor sindicale existente in momentul de fata, proiectul propune atribuirea dreptului de proprietate Uniunii Nationale pentru preluarea Patrimoniului Sindical.

ACPR sustine ca retrocedarea patrimoniului nu este posibila pentru ca intre sindicatele comuniste si cele din prezent nu exista o continuitate juridica.

Totodata, patronatele considera ca patrimoniul sindical trebuie administrat si de asociatiile patronale, pe langa cele sindicale, deoarece in perioada comunista, sindicatul era definit ca fiind o "organizatie profesionala care reuneste in randurile sale toti oamenii muncii, in calitatea lor de proprietari ai mijloacelor de productie, de producatori si beneficiari ai bunurilor materiale si spirituale".

Patronatele sustin ca patrimoniul sindical dinainte de 1989 trebuie folosit de toti partenerii sociali, in vederea cresterii nivelului de sanatate al salariatilor sau a dezvoltarii si modernizarii bazelor de odihna si tratament destinate acestora.


Potrivit proietului de lege pentru retrocedarea patrimoniului sindicatelor, in subordinea Ministerului Economiei si Finantelor se va infiinta o comisie formata din presedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor si cate un reprezentant al Ministerelor Justitiei, Economiei si Finantelor, Internelor si Reformei Administrative, precum si un reprezentant din partea Secretariatului General al Guvernului. Dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se dobandeste, dupa caz, pe baza deciziei Comisiei, a unitatii detinatoare sau a unei hotarari judecatoresti ramase definitive.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri