Din cele zece domenii dupa care se realizeaza clasamentul, Romania a facut reforme in doua - usurinta de a lua un credit si plata taxelor - si a regresat intr-unul - demararea unei afaceri.

In celelalte opt segmente - protejarea licentelor, angajarea personalului, inregistrarea proprietatii, protectia investitorilor, comertul exterior, aplicarea contractelor si lichidarea unei afaceri - Romania nu a inregistrat nici progrese, dar nici nu a regresat.

Romania sta cel mai bine in clasamentul Bancii Mondiale la capitolul usurintei de a lua un credit (locul 13 in lume) si dupa criteriul facilitatii deschiderii unei afaceri (26). In schimb, Romania este printre tarile codase in lume la capitolul angajarii fortei de munca (locul 145 in lume) si in domeniul platii taxelor (134).

Saltul realizat de Romania in clasamentul anterior, pentru 2007, a fost de 22 de pozitii, de pe locul 71 pe care statul il ocupa in raportul pe 2006.

Egiptul ocupa primul loc in clasamentul redactat de Banca Mondiala pentru anul 2007 al statelor care au inregistrat cele mai multe imbunatatiri ale legislatiei privind mediul de afaceri, conform raportului anual "Doing Business".

Raportul redactat de grupul International Finance Corp., ce analizeaza modalitatile in care birocratia guvernamentala poate deseori afecta sau chiar limita mediul de afaceri, a oferit note bune in privinta imbunatatirea conditiilor acestor medii si Croatiei, Ghanei, Macedoniei, Georgie, Columbiei, Arabiei Saudite, Kenyei, Chinei si Bulgariei.

Singapore a ocupat primul loc in clasamentul tarilor cu cel mai favorabil mediu pentru afaceri din lume, urmata de Noua Zeelanda, Statele Unite ale Americii, Hong Kong, Danemarca, Marea Britanie, Irlanda, Australia si Islanda.

Seful grupului ce a redactat acest raport, Simeon Djankov, a declarat ca succesul economiei chinezesti si extinderea globala a acesteia au reprezentat factori importanti de aplicare a reglementarilor ce permit o mai buna desfasurare a afacerilor in alte state in curs de dezvoltare, inclusiv Egiptul.

Insa Djankov a precizat ca motivatia Egiptului nu a fost generata doar de concurenta cu China, ci si de concurenta cu anumiti actori din regiune, precum Dubai, care a atras multe firme internationale si reprezinta in prezent un adevarat centru de afaceri al Golfului.

"Egiptul nu vrea sa concureze doar pe plan regional ci si pe plan global si, in anumite cazuri, nu doar Egipul devine un actor activ pe piata, precum China, ci si alte state emergente, ce se implica astfel si contribuie la mediul concurential", a declarat acesta.

Citeste si:

In urma Egiptului ca stat ce a realizat cele mai ample reforme se afla producatorul de petrol Arabia Saudita, care a eliminat o parte din birocratia ce facea din statul saudit una dintre cele mai dificile medii din punctul de vedere al pornirii unei afaceri.

Djankov a declarat ca reformele din Egipt si din Arabia Saudita reprezinta doar o parte din schimbarile ce caracterizeaza momentan Orientul Mijlociu, unde guvernele se confrunta cu problemele cresterii populatiei si a numarului de tineri someri.

China a ocupat locul noua in clasamentul reformelor, sub Kenya, insa s-a evidentiat intre statele din Asia de Est prin adoptarea unor noi legi ce garanteaza proprietatea si reglementeaza procedurile in caz de faliment, a afirmat acest raport.

Raportul a precizat ca dintre economiile emergente, India, Indonezia, Turcia si Vietnam si-au imbunatatit considerabil legislatia privind mediul de afaceri.

Insa acest raport a subliniat ca statele din Europa de Est si fostul bloc sovietic au depasit statele Asiei de Est in ceea ce priveste atractivitatea mediului de afaceri.

Dintre acestea, unele au depasit chiar si state din Europa Occidentala in acest sens.

In Europa de Est, principalii reformatori au fost Croatia, Georgia, Bulgaria si Ungaria, in timp ce Estonia este statul cu cel mai atractiv mediu de afaceri dintre tarile foste membre ale blocului sovietic.

In Africa, Ghana si Kenya conduc clasamentul reformatorilor, note bune fiind primite si de catre Madagascar, Mozambic si Burkina Faso.

In Europa Occidentala, Djankov a declarat ca Portugalia, stat ce detine in prezent presedintia Uniunii Europene, a inregistrat cele mai mari imbunatatiri ale mediului de afaceri, dupa schimbarea guvernului din 2005.