Rata de ocupare a populatiei in varsta de munca a fost, in trimestul al doilea al anului, de aproape 60%, cu peste zece puncte mai mica decat tinta de 70%, stabilita pentru anul 2010, prin Strategia de la Lisabona, iar rata somajului BIM a fost de 6,5%, informeaza Institutul de Statistica.
Potrivit Institutului National de Statistica (INS), in al doilea trimestru al anului 2007 populatia activa a Romaniei era de 11 milioane de persoane, din care 9.443.000 de persoane ocupate si 660.000 de someri BIM (definiti conform criteriilor Biroului International al Muncii). Rata de activitate a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a fost de 63,9%, iar rata de ocupare a populatiei in varsta de munca a fost de 59,6%, nivel apropiat celui inregistrat in trimestrul corespunzator din anul precedent (59,7%), dar superior celui din trimestrul anterior (57,2%).

Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele in varsta de munca s-a inregistrat in randul absolventilor invatamantului superior (85,8%). Pe masura scaderii nivelului de educatie scade si gradul de ocupare. Astfel, dintre persoanele cu nivel mediu de educatie erau ocupate 65,1% si numai 41,2% dintre cele cu nivel scazut de educatie, potrivit NewsIn.

Salariatii detin in continuare cea mai mare pondere (65,8%) in totalul populatiei ocupate. In trimestrul al doilea al anului 2007, lucratorii pe cont propriu si lucratorii familiali neremunerati reprezinta 32,6% din populatia ocupata.

Distributia pe grupe de ocupatii releva ca agricultorii si lucratorii calificati in agricultura, silvicultura si pescuit reprezentau peste un sfert din totalul populatiei ocupate, urmati de mestesugarii si lucratori calificati in meserii de tip artizanal (16,2%). Repartitia populatiei ocupate pe activitati ale economiei nationale arata ca sectorul agricol concentra 30,1% din totalul persoanelor ocupate. In activitatile neagricole erau ocupate 6.597.000 de persoane, ponderi semnificative in randul acestora fiind detinute de cele care isi desfasurau activitatea in industria prelucratoare (31%), in comert (16,8%) si in constructii (10,5%).

Comparativ cu trimestrul al doilea al anului 2006, a scazut semnificativ numarul persoanelor ocupate in industria extractiva (cu 16,8%) si in administratia publica (cu 12,0%). Cresterile cele mai accentuate s-au inregistrat in randul persoanelor care isi desfasoara activitatea in constructii (cu 24,1%) si in tranzactii imobiliare (cu 14,4%).

In trimestrul doi din 2007, durata medie efectiva a saptamanii de lucru pentru activitatea principala a fost de 40,4 ore pe saptamana. In perioada aprilie – iunie 2007, 256.000 de persoane au desfasurat si activitati secundare, lucrand in medie 15 ore pe saptamana. Durata medie efectiva a saptamanii de lucru alocate activitatii principale precum si celei secundare a fost de 40,9 ore pe saptamana. Din totalul persoanelor ocupate au lucrat cu program partial 9,6%, iar din randul salariatilor numai 0,6%.

Rata somajului BIM a fost de 6,5%, nivel cu 0,5 puncte procentuale mai scazut atat fata de trimestrul anterior, cat si fata de trimestrul corespunzator din anul precedent. Comparativ cu rata somajului raportata de ANOFM in luna mai 2007 (4,1%), rata somajului BIM a atins o valoare mai mare cu 2,4 puncte procentuale.

Cea mai ridicata rata a somajului s-a inregistrat in randul absolventilor invatamantului mediu si scazut, respectiv de 7% si 7,2%, comparativ cu 2,8%, rata inregistrata pentru somerii cu studii superioare. Rata somajului BIM de lunga durata (in somaj de un an si peste) a fost de 3,3%. Incidenta somajului BIM de lunga durata (ponderea persoanelor aflate in somaj de un an si peste in total someri) era de 50,9%, fata de 57,1% in aceeasi perioada a anului trecut. Somajul pe termen lung s-a manifestat mai pregnant in randul persoanelor din mediul rural (51,4%, fata de 50,6% in mediul urban) si in randul femeilor (51%, fata de 50,8% in cazul barbatilor). Pentru tineri (15-24 ani), rata somajului de lunga durata (in somaj de sase luni si peste) a fost de 13,9%, iar incidenta somajului de lunga durata in randul tineretului de 72,6%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri