Potrivit comunicatului Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), "procedura de atribuire aplicata a fost licitatia deschisa, criteriul de atribuire fiind pretul cel mai scazut".

In urma analizei ofertelor depuse in data de 18 februarie 2008, a fost declarata castigatoare oferta transmisa de catre asocierea Boegl–Geiger–Comtram JV, pretul ofertei fiind de 48.816.180,35 euro, fara TVA, pentru constructia variantei de ocolire a municipiului Sibiu la standard de autostrada, pe o portiune de 14,76 kilometri.

Proiectul este cofinantat de Comisia Europeana prin Facilitatea ex-ISPA si de catre Guvernul Romaniei prin Bugetul de Stat, iar contractul urmeaza sa fie semnat in perioada urmatoare, conform prevederilor legale. Durata de implementare a contractului este de 18 luni pentru lucrarile de executie si 24 de luni, perioada de garantie.

Citeste si:

Potrivit CNADNR, varianta de ocolire Sibiu la standard de autostrada va contribui la fluidizarea traficului pe Axa Prioritara 7 TEN -T (Reteaua Trans-Europeana de Transport), fiind unul dintre cele mai importante proiecte din zona.

Varianta de ocolire Sibiu face parte dintr-o serie de 70 de variante ocolitoare care se afla in executie, sau pentru care procedurile de licitatie vor fi demarate in perioada urmatoare.