In ultimii 15 ani, majoritatea ministrilor de Finante, indiferent de culoarea politica a guvernelor din care faceau parte, si-au inceput mandatele cu promisiuni legate de intocmirea unei strategii fiscale. Niciodata cei patru ani de mandat nu au fost suficienti pentru a finaliza un astfel de document, atat de necesar unei economii care isi doreste a fi performanta si interesanta pentru investitorii straini. Portita de eschivare, in fata opiniei publice, pentru neindeplinirea acestei promisiuni a fost intotdeauna Fondul Monetar International.

In anul 2005, bazele acordului cu FMI, incheiat de ministrul Finantelor Publice, sunt aceleasi cu cele din 1998: disponibilizari, taierea majorarilor salariilor, cresteri de taxe, limitari de cheltuieli la institutii bugetare. Exista insa o diferenta: pregatirea unei strategii fiscale. La prima vedere, pentru aceasta informatie, am fi tentati sa dam o prima bila alba pentru actualul sef al Finantelor. Si asta, pentru ca brambureala fiscala din ultimele sase luni, creata de nevoia de bani la buget ca urmare a introducerii cotei unice, nu ne-a dus decat la concluzia ca termenul de strategie fiscala nu prea exista in actualul mandat al lui Ionut Popescu.

Si totusi ne retragem intentia de a bifa ca realizare marea necunoscuta numita strategie fiscala. Motivul: ceea ce ministrul Finantelor elaboreaza, in aceasta perioada, nu se numeste strategie fiscala, ci noi masuri de crestere a incasarilor bugetare. Iata cum Romania anului 2005, si, mai dureros, cea din urmatorii ani, are o politica fiscala, bazata pe constrangeri fiscale si bugetare, si nu pe relaxare si incurajarea unor sectoare economice.