Denominarea monedei nationale reprezinta o operatiune tehnica prin care se renunta la patru zerouri din coada actualului leu. Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, a afirmat, repetat, ca aparitia leului greu va marca finalul unei perioade cu inflatie relativ mare si va constitui o "punte" catre trecerea la euro. Potrivit guvernatorului Isarescu, cele mai importante avantaje ale denominarii sunt simplificarea circulatiei banilor, utilizarea unor cifre mai mici, ceea ce inseamna o simplificare a contabilitatii in toate tipurile de firme si, nu in ultimul rand, obisnuirea populatiei cu structura preturilor din Uniunea Europeana.


Cei doi lei, in tandem 18 luni

Moneda noua si cea veche vor circula in paralel un an si jumatate, pentru a reduce costurile financiare si pentru a evita panicarea populatiei. In acest mod vor fi amortizate costurile de tiparire a bancnotelor de polimer, ca de exemplu bancnota de un milion de lei. Mai mult, legea care reglementeaza denominarea monedei nationale a fost modificata pentru a se reglementa posibilitatea preschimbarii actualelor bancnote pe termen nelimitat. Aceasta a fost inca o masura suplimentara pentru a reduce disconfortul si temerile populatiei. Dupa ce actualele bancnote si monede nu vor mai putea fi utilizate pentru efectuarea de plati, acestea vor putea fi preschimbate la sucursalele BNR si la cele ale institutiilor de credit ce vor fi autorizate pentru a efectua aceasta operatiune.

Banca Nationala a avut nevoie de aproximativ 12 luni pentru a bate monedele, pentru a imprima bancnotele si pentru a crea stocuri la bancile comerciale, cele care vor pune in circulatie leii grei.


Doua monede, doua preturi

In perioada in care cele doua monede vor circula in paralel, toate preturile vor trebui afisate in cele doua monede. Afisarea in paralel a preturilor a inceput de la 1 martie a.c. pentru a obisnui populatia cu leul greu, respectiv pentru a nu le oferi agentilor economici posibilitatea de a mari preturile o data cu exprimarea acestora in leu greu. Astfel de majorari au fost intalnite frecvent in tarile care au adoptat moneda unica europeana. In cazul in care preturile exprimate in leu greu ar fi mai mari decat cele exprimate in actuala moneda, denominarea ar sabota procesul de dezinflatie.

Agentii economici care nu vor respecta aceasta prevedere vor fi amendati cu sume cuprinse intre 10 si 30 milioane lei, potrivit legii care reglementeaza denominarea.


Monedele revin in forta

Aparitia leului greu se va remarca si prin intrarea in circulatie a banului, subdiviziunea leului, asa cum se prevede si in Constitutia Romaniei. In consecinta, populatia va trebui sa se obisnuiasca sa utilizeze frecvent cele patru monede care vor incepe sa circule de luna viitoare.


Leul greu, de dimensiunea euro

Noile bancnote si monede au dimensiunile euro. Acest lucru avantajeaza bancile comerciale si agentii economici care manevreaza cantitati semnificative de numerar, deoarece aceste societati nu vor mai avea cheltuieli suplimentare in momentul in care Romania va adopta moneda unica europeana. Casetele in care sunt depozitate bancnotele in ATM-uri trebuie schimbate pentru ca acestea sa elibereze lei grei. Pretul unei astfel de casete este intre 100 si 120 euro. Totodata, bancile si marile magazine au fost obligate sa achizitioneze aparate de sortat si numarat monede. Avand in vedere ca dimensiunile monedelor leului greu sunt similare cu cele ale monedei europene, aceste aparate vor putea fi utilizate si dupa adoptarea euro.

Noii lei, la ATM-uri de la 1 iulie

Aproape 28% din bancomatele bancilor autohtone, adica 949 de aparate, vor elibera, incepand cu 1 iulie, bancnotele leului nou, potrivit estimarilor efectuate de Banca Centrala.

Citeste si:

Tot oficialii BNR preconizau ca, pana la sfarsitul anului, toate bancomatele vor elibera lei noi. Structura de cupiuri din bancomate va fi pastrata insa de bancile comerciale, ceea ce inseamna ca bancnota de 500 de lei nu va fi eliberata de ATM-uri prea curand.


Cum s-a facut denominarea in alte tari europene

Denominarea monedei a ajutat in alte tari precum Croatia, Polonia, Ucraina si Bulgaria la scaderea indicelui inflatiei. In Rusia, indicele inflatiei a crescut imediat, iar apoi a scazut.

Preturile au mai fost afisate in paralel inainte de aparitia emisiunii monetare denominate numai in Rusia. In aceasta tara, circulatia in paralel a banilor vechi si a celor noi a fost stabilita la 12 luni. In Polonia, emisiunea monetara existenta si cea denominata au circulat in paralel 24 de luni. Cea mai redusa perioada de circulatie in paralel a celor doua emisiuni monetare a fost in Ucraina: numai 15 zile. Aceasta a fost si perioada in care puteau fi preschimbate vechile bancnote si monede.


Cele mai multe banci vor fi inchise patru zile

Majoritatea bancilor nu vor lucra in perioada 30 iunie-4 iulie. Doar Banca Comerciala Romana (BCR) si HVB Bank vor oferi clientilor anumite servicii. Unitatile BCR vor lucra cu publicul in zilele de 30 iunie, 1 iulie si 2 iulie, doar pentru operatiuni care nu implica utilizarea sistemului informatic al bancii si inregistrari in conturi. Printre servicii se numara consilierea clientilor; acceptarea cererilor de credite si analiza documentatiilor de credit, monitorizarea creditelor, acceptarea cererilor de emitere carduri si a conventiilor de plata a facturilor de la ATM. Cam de aceleasi tipuri de servicii vor putea beneficia si clientii HVB Bank, care va fi deschisa pentru public in 30 iunie si 1 iulie. Celelalte banci, printre care Raiffeisen, BRD, Bancpost si Transilvania nu vor lucra cu publicul. In ceea ce priveste bancomatele, acestea vor fi inchise in zilele de 30 iunie si 1 iulie. Sistemul de ATM-uri si POS-uri ale BRD va fi oprit de joi, 30 iunie, ora 0:00 pana la 1 iulie, ora 0:00, cand va fi repornit treptat. La BCR, reteaua de ATM-uri Bancomat 24 si cea de POS-uri vor fi inchise de joi, 30 iunie, ora 8, pana cel mai tarziu vineri 1 iulie, ora 8. ATM-urile BCR vor fi repuse in functiune esalonat, incepand cu ora 00:00 a zilei de 1 iulie. Nici la celelalte banci nu vor putea fi facute ridicari de numerar de la ATM-uri, durata de nefunctionare fiind estimata, in general, la 24 ore.


Scumpirile aberante vor anihila valoarea leului greu

Trecerea la leul greu produce dureri de cap comerciantilor si populatiei, care vor trebui sa se obisnuiasca din mers cu "taierea celor patru zerouri" de pe actualele preturi. Totusi, independent de efectele denominarii asupra actorilor” implicati, un reper, destul de sugestiv, ar fi o comparatie, fara pretentii "farmaceutice", intre valorile unor produse si servicii practicate in anul 1989 si cele actuale. Dupa cum, un reper demn de luat in calcul ar fi si potenta financiara a romanilor la momentele ’89 si 2005. Desigur, raportarile anului 1989 pot fi, cu unele ajustari infime, translate si in anul 1990, explozia preturilor si a salariilor fiind produsa, destul de accentuat, la debutul anului 1991. De asemenea, trebuie luat in calcul si faptul ca valorile actuale rezultate din amputarea celor patru zerouri vor suporta atat majorarile nascute din anuntatele cresteri de preturi la diverse produse si servicii, impuse de procesul integrarii europene, cat si, balcanicele "rotunjiri" practicate de comerciantii aflati, cand este vorba de "dat restul", mai mereu, in criza de maruntis.

Astfel, daca s-ar face paralela "en gros" intre valoarea salariului minim, unul dintre indicatoarele de referinta, ale anilor ’89-’90 si 2005, s-ar observa ca viitorul nivel de 340 lei grei, al acestui salariu, destul de des regasit in actuala politica salariala, ar fi de cinci ori mai mic decat nivelul celor aproximativ 1.800 "lei Ceausescu". Totusi, in favoarea noii monede nationale ar fi raportul, calculat in functie de valoarea de 21,56 lei a dolarului din anul 1990 si de 2,8 lei grei, noul cuantum al salariului minim fiind la pragul a 100 USD.

Si in ceea ce priveste paralela dintre fostul (2.400 lei) si prezentul (5.900.000 lei) salariu mediu se pastreaza, cu aproximatie, acelasi raport, functie de cursul dolarului american. Mai concret, tradus intr-un "limbaj popular" si apeland la "indicatorul paine", dupa introducerea leului greu, si in cazul in care vor ramane aceleasi preturi, romanul va avea posibilitatea sa cumpere cu 200 de paini mai mult decat in anul 1989. Cat priveste comparatia cu alte produse alimentare, ne amintim ca in vremurile de trista amintire aveam preturi si galantare, dar nu se prea gaseau produse care sa fie expuse.