Amplasamentul noi centrale nucleare care va fi construita in Romania va fi cunoscut in vara anului 2009, iar studiul a costat Guvernul Romaniei sub 100.000 dolari, a declarat, citat de NewsIn, presedintele Agentiei Nucleare, Valica Gorea.
"Abia peste vreun an vom sti unde va fi aplasata noua centrala nucleara a tarii. Undeva in vara lui 2009 va fi finalizat studiul de amplasament. Acesta a costat Guvernul Romaniei 265.000 lei, adica sub 100.000 dolari. Au mai ramas de facut studiile de impact asupra mediului si de seismicitate", a declarat Valica Gorea.

Potrivit acestuia, in total au fost acordate 1,2 milioane lei pentru studiile de amplasament ale centralei, tinand cont si de studiile facute in anii '70 - '80.

Valica Gorea a reiterat ca cel mai probabil noua centrala va fi construita in Transilvania si oricum, nu pe cursul Dunarii, unde densitatea energetica e deja prea mare.

Noua centrala nucleara care va fi construita va avea o putere instalata de pana la 2.400 MW, a declarat la 23 mai 2008 directorul general al Nuclearelectrica, Teodor Chirica. Fie va avea doua grupuri de cate 1.200 MW fiecare, fie va avea patru grupuri de cate 600 MW fiecare, potrivit acestuia. Directorul general al Nuclearelectrica a mai spus ca noua centrala, impreuna cu cea de la Cernavoda, vor asigura in 2020 circa 30-35% din consumul de energie electrica al tarii.

In prezent, singura centrala nucleara a tarii se afla la Cernavoda si este compusa din doua reactoare cu o putere instalata de circa 700 MW fiecare. In prezent se are in vedere construirea altor doua noi reactoare nucleare, pentru constructia carora se vor investi mai mult de 2,2 miliarde de euro.

Cea de-a doua centrala nucleara care ar urma sa fie data in folosinta dupa 2020 va fi amplasata cel mai probabil in Transilvania, iar studiul pentru amplasarea acesteia va incepe in aceasta vara, au declarat la 6 mai, pentru NewsIn, surse din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor (MEF).

Studiile realizate in 1980 privind posibile amplasamente pentru construirea unei centrale nucleare in Romania includeau locatii precum zona Fagarasului sau cea a raului Siret. Specialistii afirma ca aceste locatii sunt in continuare preferabile din punct de vedere seismologic si geologic pentru construirea centralei nucleare.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri