Companiile industriale si producatorii de energie electrica si termica pot beneficia, intre 2008 si 2013, de fonduri nerambursabile in valoare totala de aproape 320 milioane euro, pentru reducerea emisiilor, potrivit deciziei Guvernului, scrie NewsIn.
Executivul a aprobat, in sedinta de miercuri, schema de ajutor de stat pentru dezvoltarea regionala durabila si reducerea emisiilor.

Bugetul total estimat alocat al schemei este de 318,8 milioane euro, reprezentand fonduri europene nerambursabile asigurate prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, dar si fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei si Finantelor. Pentru 2008 sunt prevazute 33,3 milioane euro, pentru 2009 - 48,8 milioane euro, pentru 2010 - 63,3 milioane euro, pentru 2011 - 65,9 milioane euro, pentru 2012 - 57,1 milioane euro, iar pentru 2013 sunt prevazute 50,4 milioane euro.

Valoarea maxima a finantarii nerambursabile nu poate depasi 40% din totalul cheltuielilor eligibile in regiunea Bucuresti-Ilfov sau 50% din totalul cheltuielilor eligibile in celelalte sapte regiuni de dezvoltare.

Schema ajutorului de stat se adreseaza operatorilor economici care realizeaza investitii initiale, in oricare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale Romaniei, si care activeaza in toate sectoarele industriale si in sectorul producerii energiei electrice si termice. Exceptie fac cei din sectorul constructiei de nave, pescuit, acvacultura, industria carbonifera sau siderurgica. Beneficiarii pot fi intreprinderi mari, mijlocii sau mici, dar schema de ajutor de stat nu se aplica investitiilor ale caror costuri eligibile depasesc 50 milioane euro.

In urma aplicarii acestei masuri, Guvernul estimeaza ca vor fi create circa 100 de locuri noi de munca si vor fi mentinute cel putin 1.400 de locuri de munca.

Romania si-a luat angajamentul sa faca investitii pentru reducerea emisiilor de gaze provenite de la instalatiile mari de ardere. Romania are o intensitate energetica ridicata comparativ cu media celor 25 de state care erau membre ale Uniunii Europene pana la ultima extindere, din 2007. Astfel, intensitate energetica a Romaniei era in 2004 de trei ori mai ridicata in comparatie cu media comunitara.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri