"Pentru 46% dintre intreprinderile ce exporta in Europa Centrala si de Est, Romania reprezinta cele mai mari riscuri", arata studiul.

Aici, "riscul ca platile sa nu fie onorate este mai mare", potrivit celor 1.200 de societati incluse in studiul Atradius. Este adevarat ca, potrivit raportului, intreprinderile din Romania se afla intr-o situatie financiara fragila, datoriile ajungand pana la 76% din capitalurile proprii.

Chiar daca se arata din ce in ce mai interesati de economiile emergente, exportatorii francezi continua sa se concentreze asupra pietelor de proximitate si in special asupra celor din Europa de Vest, dar si din Europa Centrala si Orientala.

Citeste si:

Totusi, desi Europa concentreaza in continuare doua treimi din exporturile franceze, aceste piete nu sunt usor de gestionat si un numar din ce in ce mai mare de exportatori francezi trebuie sa faca fata rau-platnicilor.

Romania nu este singura tara in aceasta situatie. Nu departe se situeaza Polonia, primul partener comercial al Frantei dintre noile state membre ale Uniunii Europene, tinta de export pentru peste 8.000 companii.

Aproape 27% dintre companiile consultate au fost de parere ca unii clienti din Polonia au avut un comportament de plata "rau sau mediocru" in cursul ultimelor sase luni. Tot 27% dintre respondenti au evaluat negativ modul de plata a clientilor din Ungaria, piata de export pentru 5.000 de companii.