Suprafata cultivata cu tutun se va tripla in urmatorii cinci ani, iar producatorii si procesatorii vor incheia din ce in ce mai mai multe contracte cu producatorii autohtoni, a declarat Paula Craioveanu, consilier in cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), anunta NewsIn.
Potrivit acesteia, suprafata cultivata cu tutun a crescut anul acesta la 1.463 de hectare, fata de anul trecut cand suprafata cultivata s-a ridicat la 1.015 hectare.

Totodata, recolta de tutun a crescut semnificativ, de la 2.165 de tone, cat era in 2007, la 3.542 de tone in 2008.

"In Romania, producatorii de tigari isi asigura in proportie de 100% tutunul de pe piata internationala, de la procesatorii autorizati. In tara noastra, pentru 2008 au fost autorizati patru procesatori care au incheiat contracte cu cultivatorii romani", a precizat reprezentanta MADR.

Potrivit acesteia, cei patru prim- procesatori sunt compania Universal, Interagro, societatea Invest Romfarm si Galaxy Tobacco. "Cei patru procesatori incheie contracte atat cu producatorii agricoli individuali cat si cu cei care sunt organizati in grupuri de producatori si asociatii ", a precizat Paula Craioveanu.

Ea sustine ca aceasta crestere a suprafetei cultivate se datoreaza in primul rand sprijinului comunitar de care beneficiaza cultura de tutun.

" Anul 2007 a fost primul an in care producatorii de tutun au beneficiat de sprijinul pe sistem cuplat de productie, comunitar pentru clasa de productie, pe langa schema unica de plata la hectar. Astfel, ajutorul primit prin schema unica la hecatr se ridica la 50,5 euro pe hectar si doi euro pe kilogram, reprezentand sprijinul cuplat, la productie", a adaugat consilierul MADR.

Aceasta a mai mentionat ca sprijinul motiveaza producatorii sa creasca suprafata cultivata si mai ales sa reintre in sistem producatorii traditionali care s-au retras din aceasta activitate inainte de aderarea Romaniei la UE.

In Romania, se cultiva tutun atat in zonele recunoscute ca fiind traditionale pentru acest tip de cultura, precum Dolj, Olt sau Ialomita cat si in zona Ardealului.

"Ardealul este recunoscut pentru suprafata cultivata cu soiul Burley si Virginia. In restul judetelor se cultiva soiuri nationale, insa cea mai mare cautare o au cele doua soiuri internationale" , a precizat Paula Craioveanu.

In ceea ce priveste pretul cu care se vinde kilogramul de tutun, si acesta difera in functie de soiuri. De exemplu, soiul Virginia se vinde cu 1.000-1.200 de euro pe tona.

" La un hectar se obtin circa 1.500 de kilograme, pentru care producatorul primeste un sprijin pentru productie de 3.000 de euro. Costurile de insamantare si intretinere a unui hectar cu tutun se ridica la 80 de milioane de lei vechi pe hectar pentru soiul Virginia si 50 de milioane de lei vechi pentru soiul Burley. Soiurile orientale au costuri si mai ridicate. Necesita mai multe lucrari dupa recoltare, iar costurile ajung la 100 de milioane de lei vechi ", a mai adaugat consilierul MADR.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri