Sondajul nu reflecta agravarea crizei din sectorul financiar si turbulentele pietei provocate de falimentul bancii americane de investitii Lehman Brothers, acesta fiind derulat in primele doua saptamani ale acestei luni.

Sondajul lunar efectuat de Comisia Europeana pentru cele 15 state membre al zonei euro, indica o scadere a increderii in economia zonei euro, la 87,7 puncte, fata de 88,5 puncte inregistrate in august, dar peste asteptarile specialistilor, care estimau un nivel de 87,5 puncte.

Este cea mai scazuta valoare a indicatorului de incredere raportaa din noimebrie 2001, cand valoarea indicelui s-a situat la 86,6 puncte, informeaza NewsIn.

Citeste si:

"Cifrele sunt scazute, conform anticiparilor, si marcheaza o scadere generala a increderii, cu exceptia increderii consumatorilor, care se situeaza la un nivel stabil datorita ieftinirii petrolului", a spus economistul sef pentru Europa al subsidiarei londoneze a Bank of America, Holger Schmieding.

Sporirea riscului de recesiune economica, agravata de cresterea turbulentelor de pe piata, ar putea duce la o reducere a ratei dobanzii de politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE), estimeaza economistii. BCE doreste sa tempereze previziunile inflationiste pentru a evita o spirala a cresterii preturilor si a salariilor, provocata de pretul ridicat al petrolului si al alimentelor.