Economia romaneasca ar putea creste in acest an cu 6%, sfidand dezastrele naturale, arata estimarile Comisia Nationala de Prognoza (CNP). In 2004 produsul intern brut (PIB)-ul Romaniei a crescut cu 8,3%.

Motoarele cresterii asteptate in acest an vor fi, potrivit CNP, constructiile, cu un plus de 10,2% si investitiile, formarea bruta de capital fix fiind estimata a creste cu 11,4%. Consumul final va creste si el cu 7%, in ciuda masurilor restrictive ale BNR de a tempera creditarea, banuita a sustine consumul din import.

„O crestere a economiei cu 6% este mare, daca tinem cont de inundatii, insa n-avem de ce sa contestam aceasta prognoza, deoarece aceasta crestere se obtine in ramuri care nu sunt neaparat lovite de catastrofe naturale.

Probabil lucrurile ar putea sta asa. Asta arata insa ca sunt doua Romanii: una saraca si cu probleme, care oricum nu conteaza in indicatorii macro-economici.

Alta, pentru care se fac toate eforturile, prospera, ia credite, absoarbe importurile si, finalmente, impinge economia“, ne-a declarat analistul economic Ilie Serbanescu.

Analistul e de parere ca acolo unde se obtine cresterea se vor putea da si salarii mai mari, insa e vorba de zona privata, asupra careia nu actioneaza oricum constrangerile Fondului Monetar International.

Citeste si:

De altfel, si prognoza CNP arata o crestere a salariilor. Castigul salarial mediu brut va fi cu 15,8% mai mare fata de 2004, ajungand la 947 de lei, iar castigul salarial real va fi si el cu 12,4% mai mare.

Salariul mediu in 2005 va ajunge la 947 de lei

Somajul urmeaza sa scada in continuare, pana la 6,1% la finalul anului, sustin estimarile prognozei. Estimarea avansata ieri de CNP confirma evaluarile initiale ale puterii, semnate de varujan Vosganian, care dadea, in noiembrie anul trecut o prognoza de cresere a PIB cu 6%.

Senatorul liberal Varujan Vosganian, presedintele Comisiei pentru Buget, Finante si Banci din Senat si autorul programului de guvernare al Aliantei D.A., ne-a declarat ieri ca bugetul ar putea ramane cu bani in plus.

„O crestere a PIB cu 6% se traduce intr-o marire a veniturilor bugetului echivalente cu 120 milioane euro, suma egala cu 0,2% din PIB“, ne-a declarat ieri Varujan Vosganian