"Eu cred ca deficitul bugetar va depasi 3% (din PIB) anul acesta, atat timp cat cheltuielile la buget au fost foarte bine planificate si sunt automatizate, iar veniturile nu numai ca nu cresc, dar nu mai exista aproape deloc", a spus Radulescu, in cadrul reuniunii anuale a Institutului Bancar Roman (IBR).

Oficialul BNR considera ca o problema mai mare decat cea a deficitului public a fost deficitul generat de cererea si consumul din domeniul privat, care au avut o contributie mult mai semnificativa la consumul final din economie.
Insa incetinirea creditarii ar putea compensa cresterea deficitului bugetar, potrivit lui Radulescu, citat de NewsIn.

Bugetul general consolidat a inregistrat, dupa primele noua luni, un deficit de 7,17 miliarde lei (2 miliarde euro), suma care echivaleaza cu 1,42% din PIB-ul estimat pentru 2008, de 505 miliarde lei.

Guvernul si-a planificat pentru acest an un deficit bugetar de 2,3% din PIB, insa majoritatea analistilot sunt sceptici ca statul roman va incheia anul 2008 cu un deficit mai mic de 3% din PIB.