Cifra de afaceri in comertul cu amanuntul, care exclude vanzarile de autovehicule si motociclete, a scazut in octombrie cu 19% fata de luna precedenta, iar ritmul anual de crestere s-a temperat semnificativ, la 8,6%, a anuntat Institutul National de Statistica (INS).
Afacerile din comert si servicii inregistrasera in septembrie un ritm anual de crestere de 17,1%.

Comparativ cu luna septembrie, cifra de afaceri pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule s-a redus in octombrie cu 21%.

O scadere ceva mai mica a avut loc in afacerile din serviciile de piata pentru populatie care s-au comprimat in a zecea luna a acestui an cu 14,1% fata de septembrie.

Potrivit INS, vanzarea de produse nealimentare a urcat in octombrie cu 6,8% fata de nivelul atins in luna similara din 2007, iar vanzarea de produse alimentare, bauturi si tutun s-a majorat cu 11%, fapt ce a dus la o crestere pe ansamblu a cifrei de afaceri cu 8,6%.

In octombrie, cifra de afaceri din comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule a scazut cu 2,8% fata de octombrie 2007, ca urmare a contractarii cu 8,8% a afacerilor de comertul cu autovehicule, motociclete, piese si accesorii aferente, intretinerea si repararea autovehiculelor.

Totodata, afacerile din servicii de piata pentru populatie au scazut in octombrie 2008 cu 12,2% fata de aceeasi luna din 2007.

Cifra de afaceri in comert si servicii a crescut cu 15,7% la zece luni

In primele zece luni ale acestui an, cifra de afaceri in comertul cu amanuntul - exceptand comertul cu autovehicule si motociclete - a avansat cu 15,7% fata de aceeasi perioada din 2007, datorita vanzarilor mari de produse nealimentare, care au sporit cu 18,3%, precum si a vanzarilor de produse alimentare, bauturi si tutun, unde cresterea a fost de 12,6% fata de intervalul ianuarie - octombrie din 2007.

Volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule a crescut cu 23% in primele zece luni ale acestui an fata de perioada similara din 2007.

Comertul cu autovehicule, motociclete, piese si accesorii aferente, intretinerea si repararea autovehiculelelor a crescut cu 28,1%, in timp ce vanzarile de carburanti pentru autovehicule au sporit cu 15,4%.

Cel mai mic ritm de crestere la zece luni l-au avut serviciile de piata pentru populatie, unde volumul cifrei de afaceri s-a majorat doar cu 3,2% comparativ cu intervalul similar al anului trecut.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri