Fata de luna anterioara, preturile de consum au avut o crestere medie in ianuarie de 1,24%, mai ales ca urmare a majorarii tarifelor la servicii cu 3,27%, dar si a scumpirii marfurilor nealimentare, cu 0,83% si a celor alimentare, cu 0,71%, potrivit INS.

Statistica atentioneaza ca, incepand din luna ianuarie 2009, coeficientii de ponderare utilizati la calculul indicelui preturilor de consum (IPC) sunt obtinuti pe baza cheltuielilor medii lunare pe gospodarie rezultate din Ancheta bugetelor de familie realizata in anul 2007.

Astfel, comparand ponderile utilizate in anul anterior cu cele curente, se observa o diminuare a ponderii marfurilor nealimentare, concomitent cu cresteri usoare la marfurilor alimentare si servicii. De la inceputul acestui an, in cosul de consum al romanilor, pe baza caruia INS calculeaza inflatia, alimentele au o pondere de 37,58%, marfurile nealimentare de 44,05%, iar serviciile cantaresc 18,37%.

Cele mai mari cresteri de preturi au fost inregistrate in ianuarie la serviciile de telefonie (7,71%) si cele de transport aerian (7,68%), la cartofi (4,67%) si autoturisme si piese de schimb (3,65%).

Preturile la carne si produse din carne au crescut, in medie, cu 0,73%, iar painea si produsele de franzelarie s-au vandut in ianuarie cu 0,25% mai scump decat in luna anterioara. Tigarile s-au scumpit cu 2,54% fata de decembrie, ca urmare a cresterii accizelor de la inceputul acestui an.

Citeste si:

Preturile la combustibili au urcat cu 1,53%, iar cele la medicamente au crescut cu 0,42%, mai arata datele INS. Chiriile s-au majorat, in medie, cu 2,5%, iar pentru apa, canal si salubritate, romanii au platit in ianuarie cu 2,05% mai mult decat in luna trecuta.

Pe partea de marfuri alimentare, in prima luna din acest an s-au ieftinit uleiul, cu 0,57%, si margarina, cu 0,8%, potrivit datelor INS. Si preturile la incaltaminte s-au redus usor in ianuarie, in medie, cu 0,04%.

Cresterea medie a preturilor de consum din intervalul februarie 2008 - ianuarie 2009 fata de precedentele 12 luni - indicator care conteaza in criteriile nominale de convergenta la zona euro - a fost in ianuarie de 7,8%, iar inflatia determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) a stagnat in ianuarie la 7,9%.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) tinteste in acest an o inflatie de 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%), dar prognozeaza ca inflatia se va situa la 4,5% la finalul anului. La finalul anului trecut, rata anuala a inflatiei coborase la 6,30%, sub prognoza de inflatie a bancii centrale pentru finalul lui 2008, de 6,7%, insa mult peste tinta BNR de 3,8% plus sau minus un punct procentual (2,8-4,8%).