Potrivit datelor estimative publicate pe 4 martie de Institutul National de Statistica (INS) despre cresterea economica a Romaniei in 2008, produsul intern brut a fost de 503,959 miliarde lei (136,84 miliarde euro), de unde rezulta ca deficitul bugetului general consolidat al anului trecut ar reprezenta aproape 4,9% din PIB.

Dezechilibrul bugetului s-a adancit semnificativ in decembrie fata de primele 11 luni, cand bugetul consolidat inregistrase un deficit de 14,84 miliarde lei (4 miliarde euro), suma care echivala cu 2,94% din PIB-ul estimat de INS pentru 2008.

In 2008, statul a inregistrat venituri totale la bugetul consolidat de 164,467 miliarde lei (44,66 miliarde euro), adica 32% din PIB, si cheltuieli de 189,121 miliarde lei (51,35 miliarde euro) - 36,9% din PIB, potrivit datelor MFP.

Deficitul provine in cea mai mare parte din bugetul de stat, dar e de remarcat ca si alte bugete mari, precum cel al asigurarilor sociale de stat si cel de asigurari de sanatate au trecut pe minus pana la sfarsitul anului trecut.

Astfel, la bugetul de stat, veniturile au fost de 61,03 miliarde lei anul trecut, in timp de cheltuielile au ajuns la 80,89 miliarde lei, deficitul fiind de aproape 19,86 miliarde lei (echivalent cu aproape 3,94% din PIB).

Bugetul general centralizat al unitatilor administrativ teritoriale a avut, de asemenea, o contributie semnificativa la adancirea deficitului bugetului consolidat, deficitul generat de acesta fiind de 3,7 miliarde lei.

Citeste si:

Titlurile de despagubire emise de Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) au atras un deficit de 3,59 miliarde lei, iar rambursarile de credite externe acordate ministerelor au adancit deficitul bugetului consolidat cu 2,16 miliarde lei in 2008.

O alta contributie importanta la adancirea deficitului bugetului consolidat a venit si din partea bugetului Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADN), care a inregistrat cheltuieli mai mari cu 1,24 miliarde lei decat veniturile in 2008, din partea fondului special pentru asigurarile sociale de sanatate - 484,3 milioane lei, a bugetului asigurarilor sociale de stat - 27,1 milioane lei si a imprumuturilor interne - 11,5 milioane lei, potrivit datelor publicate de MEF.

Dezechilibrul bugetului de stat a fost compensat partial de excedentele bugetului asigurarilor pentru somaj (608,5 milioane lei), bugetului Fondul Proprietatea (418 milioane lei) si bugetului trezoreriei statului, ce cuprinde banii din privatizari (230,6 milioane lei).

Ministerul de Finante a mentionat ca fondurile externe nerambursabile nu includ platile directe ale Ministerului Agriculturii, fiind aferente sectorului neguvernamental.

De asemenea, MFP a precizat ca, in vederea respectarii metodologiei Sistemului European de Conturi (ESA 95), in bugetul general consolidat au fost incluse si institutiile finantate integral sau partial din venituri proprii, titlurile de despagubire emise de ANRP si bugetul Fondului Proprietatea.