1. Adoptarea criteriilor europene de concurenta si ajutor de stat, implicand o schimbare dramatica a regulilor de joc in economie, printre altele incetarea neplatii obligatiilor financiare de catre intreprinderi de stat si societati private cu acoperire politico-clientelara.
2. Conformizarea la normele europene de mediu, de calitate a produselor, de protectie a consumatorului, care presupune investitii masive, in absenta carora firmele vor fi nevoite sa iasa din joc.
3. Reducerea inflatiei la circa 7%, principala sarcina a noii etape de stabilitate macroeconomica, extrem de greu de realizat in masura in care cel putin doua acomodari (indispensabile) cu impact sever in directia cresterii preturilor vor trebui intreprinse: sporirea in continuare a tarifelor la energie pentru a se ajunge ca aceasta sa fie livrata macar la costuri; accizarea pe mai departe a carburantilor pentru a se atinge standardele comunitare in domeniu.
4. Restrangerea draconica a deficitului bugetar (cel mai probabil la cota neuzuala de numai 1% echivalent PIB), atat ca o conditie a realizarii tintei de inflatie, cat si ca inlocuitor nefericit al nereducerii deficitului cvasifiscal (adica a pierderilor in economie).
5. Aprecierea monedei nationale, in conditiile intrarilor masive de valuta in tara (din investitii straine si remiteri din partea muncitorilor romani in strainatate), care insa, scumpind livrarile externe, ii pune in corzi pe exportatori, care, ieftinind importurile, destabilizeaza conturile comerciale ale tarii si care, stimuland fara fundament economic consumul, ameninta echilibrele economice interne.
6. Diminuarea urgenta si substantiala a dobanzilor pentru lichidarea diferentialului de dobanzi de pe piata interna prin comparatie cu situatia de pe piata internationala, care poate atrage periculoase capitaluri speculative, in contextul liberalizarii miscarilor de capital cu strainatatea.
Iata numai cateva dintre problemele anului 2005. Si, dupa cum lesne se observa, pentru a se infrunta respectivele probleme este nevoie, in politica economica, de masuri deloc convergente, ba, in anumite cazuri, de unele care se bat cap in cap.
Autoritatile in materie se afla la mijloc.
Chiar daca va abandona complet pe exportatori - desi obligatiile de a avea in vedere si economia reala si nu doar pe cea nominala nu poate fi parasita! - Banca Nationala va ramane captiva intre aprecierea leului si reducerea dobanzilor. Prima ajuta la scaderea inflatiei. A doua nu, dar aceasta din urma este esentiala in schimb pentru eliminarea diferentialului de dobanzi, care, daca se va mentine, va reinnoi mereu presiunile in directia aprecierii leului prin capitalurile speculative pe care le va atrage in tara de pe pietele internationale.
In masura in care va lasa mai multi bani pe piata la dispozitia contribuabililor si acestia se vor indrepta catre consum, cota unica nu face decat sa complice ecuatia. Guvernul este, la randul sau, la mijloc. Are nevoie si de inflatie mai mica, si de dobanzi mai reduse, si de un deficit rezonabil in contul curent, si de amenintari slabe din partea capitalurilor speculative. Toate acestea deodata nu pot fi insa obtinute, chiar daca ar exista o mana ferma si dibace care ar conduce caruta.
Fondul Monetar International este aproape ingrozit, simtind ca esafodajul construit de retelele sale de stabilizare macroeconomica se poate narui. Una peste alta, pentru FMI parca ar fi mai bine sa se faca abstractie, in stabilirea politicilor economice, de banii ce vin dinafara, stiind prea bine ca nu vor exista parghiile de a-i implica cu real folos in economie, respectiv de a-i converti in investitii.
Pentru FMI deficitul bugetar trebuie sa fie extrem de strans, deoarece altfel nu s-ar putea atinge tinta ambitioasa de inflatie. La fel, cresterile salariale trebuie practic stopate, intrucat sporirile acceptate inca de anul trecut pentru acest an au trecut si asa dincolo de limitele castigurilor posibile in productivitatea muncii din economie. Pentru FMI totul s-ar putea concentra intr-un consum iesit de sub control si in importuri care vor scoate complet in afara cotelor internationale de alerta deficitul de cont curent extern. Pozitia FMI are o logica deloc de respins. Riscul banilor multi veniti intempestiv din afara este atat de mare pentru stabilitatea macroeconomica, greu dobandita, incat mai bine se amana prevazuta liberalizare a operatiunilor de capital cu strainatatea, chiar daca aceasta a fost promisa Uniunii Europene in primavara anului in curs. Sa nu fie de mirare ca lucrurile ar putea sa evolueze de o asemenea natura incat sa devina imperios necesar ca leului sa nu i se permita aprecieri prea importante, in ciuda punerii in discutie a tintei de inflatie, pentru ca s-ar putea risca sa fie compromisa baza, asa cum este aceasta, buna sau rea, a economiei reale, care este totusi cea care duce, pana la urma, greul.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
