Legea salarizarii unice va fi implementata pe o perioada de trei ani, incepand cu 2010, iar raportul dintre salariul minim pe economie si salariul de baza maxim va fi de cel mult 1 la 15, prin cresterea salariilor mici si medii, concomitent cu inghetarea sau majorarea cu sume mici a salariilor mari.
Premierul Emil Boc a declarat miercuri ca Executivul a aprobat principiile Legii salarizarii unice in sistemul bugetar, urmand ca proiectul de Lege sa fie elaborat de Ministerul Muncii pana in 30 iunie 2009.

"Principiile (adoptate miercuri de Guvern n.r.) vor sta la baza negocierilor ce vor avea loc cu partenerii sociali, in vedere elaborarii actului normativ", a declarat premierul, citat de NewsIn.

"Nu vom mai avea legi sectoriale pentru diversele categorii de persoane care sunt platite din fonduri publice in Romania si, prin intermediul carora, in decursul timpului, s-au creat sisteme privilegiate pentru diverse categorii de bugetari", a declarat seful Executivului.

Potrivit principiilor enuntate de Boc, salarizarea tuturor persoanelor platite din bani publici se va face in baza unei Legi unice, raportul dintre salariul minim pe economie si salariul de baza maxim al personalului platit din fonduri publice va fi de cel mult 1 la 15, niciun salariu nu va fi diminuat in urma aplicarii acestei Legi (salariile mari fie vor fi inghetate cativa ani, fie vor creste foarte putin, in timp ce salariile mici si medii vor creste accelerat), iar ponderea sporurilor in castigul salarial va fi de maximum 30%. Premierul a spus ca noul sistem de salarizare va fi implementat in trei ani - 2010, 2011 si 2012.

"Salariile mai mari, existente in momentul de fata in sistemul de bugetar, vor fi inghetate un numar de ani, in timp ce salariile altor categorii de bugetari care astazi sunt la baza piramidei salarizarii in Romania vor creste accelerat. Sau, este posibil, intr-o alta varianta, ca pentru cei care astazi se afla in varful piramidei sa creasca foarte putin, (iar n.r) pentru ceilalti, aflati la baza piramidei salarizarii, sa creasca mai accentuat", a explicat premierul.

Surse guvernamentale au declarat miercuri, pentru NewsIn, ca salariile din sistemul bugetar mai mari decat cel al presedintelui Romaniei nu vor mai creste pana in 2015, iar cel mai mare salariu va fi de cel mult 15 ori mai mare decat al unui debutant, peste sase ani.

Reprezentanti ai Ministerului Muncii au precizat, pentru NewsIn, ca este nevoie de o prelungire a termenului privind aplicarea acestei legi pana in 2015, "avand in vedere conjuctura economica defavorabila din 2009 si 2010". "Termenul limita stabilit initial, respectiv 2013, va fi prelungit cu doi ani, iar pentru a se ajunge la raportul de 1/15 intre cel mai mic si cel mai mare salariu, trebuie ca salariile mai mari decat cel al presedintelui sa stea pe loc", au mai spus sursele citate.

Boc a mai spus, la finalul sedintei de guvern, ca Executivul nu a stabilit in sedinta de miercuri o ierarhie a functiilor in sistemul bugetar si nici salarizarea categoriilor bugetare, urmand ca aceste lucruri sa fie stabilite in urma negocierilor cu partenerii sociali, dar s-a stabilit ca, in cadrul negocierilor, sa fie luate in calcul modelele europene.

"Adica ceea ce exista in UE sa se aplice si in Romania in privinta raporturilor dintre diversele categorii sociale in perspectiva salarizarii unice", a spus el. La negocierile cu Ministerul Muncii vor fi invitati si reprezentantii CSM.

Boc a declarat ca nu exclude posibilitatea angajarii politice a Guvernului in fata Parlamentului pe proiectul Legii salarizarii, dar a precizat ca decizia va fi luata in cadrul coalitiei aflate la guvernare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri