Modernizarea industriei romanesti, promisa de altfel si de fostele guvernari, s-a dovedit, cu mici exceptii o utopie. Ne intoarcem, de voie, de nevoie, la traditie, la ceea ce odata stiam sa facem bine. Din pacate, o traditie care nu presupune o prea mare valoare adaugata, ci mai curand o mai buna valorificare a resurselor naturale existente. Strategia nu mentioneaza nici un fel de facilitate pentru exportatori, indiferent de domeniul in care isi desfasoara activitatea, dar pune accentul pe „capacitatea Romaniei de a-si exploata punctele forte, mai ales la nivelul resurselor umane si naturale, traditiilor si mostenirii culturale“. E o viziune care alunga, probabil pentru totdeauna, visul unora de a deveni un „tigru“ al Europei.

In cautarea eficientei

Poate parea cinic ca, intr-un moment in care exportatorii traverseaza o perioada extrem de dificila, sa vorbim despre o strategie de export la modul teoretic. Dintre domeniile economice analizate si propuse a fi locomotive ale exporturilor romanesti, singurul cu sanse reale de reusita este cel al industriei de software. In rest, toate sunt in faza de subzistenta. Investitiile masive necesare pentru revigorarea lor nu prea mai au cand sa fie facute, dat fiind faptul ca din 2007, odata cu integrarea in Uniunea Europeana, concurenta va fi mult mai dura, iar masurile de protectie vor disparea aproape cu desavarsire. In fata aprecierii monedei nationale, a scumpirii sistematice a pretului la energie si materie prima, a iminentei scumpiri a fortei de munca, exportatorilor li se spune: eficientizati-va activitatea si reduceti costurile. Pentru aceasta este insa nevoie de bani. Unii au avut posibilitatea s-o faca, dar nu o duc cu mult mai bine decat cei care au stat pe loc. Mare parte din investitiile straine facute in Romania au fost canalizate tot spre sectoare cu grad de prelucrare scazut, dar cu forta de munca ieftina. Delocalizarile specifice Europei occidentale pot deveni realitate si la noi, in conditiile in care forta de munca nu va mai fi atat de ieftina. Ramanem, asadar, cu industrii poluante si cu randamente scazute, pe care nu le mai putem face competitive. Intoarcerea la resurse pare, din acest punct de vedere, justificata. Dar daca nu am stiut sa le valorificam in ultimii 15 ani, e greu de spus ca vom reusi in urmatorii cinci.

Lanturi rupte intre sectoare

Ministrul delegat pentru comert, Iuliu Winkler, s-a dovedit deosebit de optimist cand a declarat ca, in luna iulie, exporturile au inregistrat un nou record istoric, respectiv aproape doua miliarde euro. Importurile au atins, la randul lor, alte recorduri istorice, ceea ce il face si pe presedintele Romaniei sa recunoasca faptul ca, „daca am reusi sa echilibram balanta de plati, am avea o evolutie miraculoasa“. Din nefericire, balanta se inclina tot mai mult spre importuri. In perioada ianuarie-iulie, importurile (CIF) au atins un volum de 17,496 miliarde euro, ritmul de crestere al acestora fiind de 21,8% fata de perioada similara a anului trecut. Importam ingrasaminte, in conditiile in care capacitatile noastre de productie sunt amenintate cu falimentul, carne si animale vii, peste, dar si autovehicule, mobila sau combustibili, adica exact produse prin care intentionam sa patrundem pe pietele europene. Pentru sustinerea domeniilor in care Romania mai e competitiva suntem nevoiti sa importam o serie de materii prime (inclusiv produse energetice), materiale si componente, ceea ce dovedeste ca aceste domenii sufera de eficienta scazuta in lanturile valorice sectoriale, valoare retinuta scazuta sau valoare adaugata scazuta. Cu alte cuvinte, un produs finit care merge la export nu antreneaza in circuit furnizorii interni de materii prime sau produse semiprelucrate, acestea fiind aduse din import. Strategia de export lansata de curand considera ca exista cateva sectoare economice viabile.

Industria mobilei, raschetata de euro

Citeste si:

La concurenta cu exportul de busteni, industria mobilei a reusit in ultimii ani sa se retehnologizeze si sa inlocuiasca vechile piete ale fostului CAER cu pietele occidentale. Paradoxal, dar multe dintre gaterele care functionau ilegal pe tot cuprinsul tarii faceau ca producatorii de mobila sa se poata aproviziona cu principala materie prima la preturi rezonabile. Apoi a inceput eliminarea gaterelor, si lemnul ieftin a disparut. In paralel, costurile cu energia sunt tot mai mari, iar deprecierea euro a redus drastic veniturile exportatorilor. „Mobila este cel mai reprezentativ produs care capitalizeaza materialul lemnos“, se arata in strategie. Foarte adevarat, numai ca producatorii incep sa fie sufocati de alte probleme. Daca pana anul trecut ritmul de crestere a productiei in acest sector era de circa 20% anual, primul semestru din 2005 se consemneaza o crestere de numai 9,7%. Au fost anuntate disponibilizari masive, de circa 10.000 de persoane, in conditiile in care circa 90% din contractele de export aflate in derulare inregistreaza pierderi. Exportul de mobila reprezinta aproximativ 75% din intreaga productie, valoarea acestuia ridicandu-se la 435,5 milioane euro pe primul semestru. Totodata, importurile au avansat, în primele sase luni, cu peste 50%, pâna la 93,4 milioane euro. Anul trecut, România a produs mobila în valoare de 1,1 miliarde euro, fata de 895 milioane euro în 2003. Produse în valoare de 833 milioane euro au fost livrate pe piete externe, în timp ce restul produselor, însumând 267 milioane euro, au acoperit necesarul intern. Transformate in lei, la cursul de acum, milioanele de euro realizate de producatorii de mobila inseamna insa venituri mai mici. In strategie se mentioneaza ca trebuie pus accentul pe design si marketing pentru cresterea competitivitatii producatorilor. Acestea costa insa, iar pana sa se gaseasca resursele ramane de vazut cati agenti economici supravietuiesc.

Turismul rural si agricultura ecologica

Este indiscutabil faptul ca Romania dispune de un potential turistic de invidiat. Valorificarea acestuia este insa marea problema. Nici o strategia de pana acum nu a reusit sa aduca industria turistica la un nivel competitiv. Se apreciaza ca anul acesta se va incasa din turism in jur de un miliard de euro. Bulgaria, care nu are decat litoralul, realizeaza venituri de patru ori mai mari, ca sa nu mai vorbim de Ungaria sau Grecia. Problemele turismului romanesc sunt multe, de la calitatea serviciilor oferite si pana la infrastructura ramasa in urma. In strategie se pune accentul pe turismul rural, unde, intr-adevar, investitiile sunt mai mici si serviciile pot fi mult mai bune. Nici turismul rural nu are insa potential, in lipsa infrastructurii adecvate. Combinat cu agricultura ecologica, acest gen de activitate poate deveni in viitor locomotiva turismului romanesc. Deocamdata insa ele se afla in faza de pionierat. Autoritatile afirma ca Romania dispune de circa 4,5 milioane hectare de pasuni ecologice, avand astfel cel mai mare potential din Europa. Dar cele aproape 300 de ferme ecologice nu reusesc sa castige din exportul produselor mai mult de 10-15 milioane de euro pe an, culturile de acest gen ocupand in jur de 0,5% din potentialul agricol al tarii. Suprafata ocupata de culturi ecologice a crescut de la 17,4 mii hectare in 2000 la peste 75 mii hectare in 2004, iar productia vegetala certificata ecologic a crescut de la 13,5 mii tone in 2000 la 55,5 mii tone in 2004. Mult prea putin.

Industria auto, tractata de Logan

Succesul celor de la Renault la Dacia, dupa lansarea Logan, face ca industria auto sa ocupe un loc prioritar in strategia nationala de export. „Speram sa rezolvam si situatia de la Daewoo Craiova, iar in doi-trei ani sa relansam exportul si cu aceasta uzina“, spune presedintele Basescu. Lucrurile nu sunt insa atat de simple. O mare speranta vine insa din industria de componente, care lucreaza in prezent doar la 30% din potential. Daca piata de profil se ridica undeva in jurul a 1,5 miliarde euro anual, nu trebuie sa uitam ca multe investitii deschise de firme straine in Romania lucreaza, practic, in lohn. Succesul Renault la Dacia poate fi un motor important pentru multi producatori de componente interni, cunoscut fiind faptul ca industria auto antreneaza sute sau chiar mii de furnizori.

Specialistii recunosc insa ca un mare numar de furnizori romani nu au angajamente directe cu un constructor auto si sunt nevoiti sa ramana furnizori de nivelul doi sau trei. „Din 97 de membri ai Asociatiei Constructorilor Auto din România (ACAROM), 62 de companii cu capital integral românesc sunt furnizori indirecti de subansamble si piese de schimb“, recunoaste vicepresedintele Dacia, Constantin Stroe. Daca firmele românesti ar încheia contracte de colaborare cu societati straine, atunci industria auto autohtona s-ar dezvolta semnificativ. Sa nu uitam insa ca, dupa aderarea la UE, vor creste automat costurile energiei electrice, carburantilor si fortei de munca, ceea ce va face ca piata romaneasca sa-si piarda din atractivitate.