Guvernul a decis majorarea fondului din care se acorda ajutoare de stat pentru IMM-uri de 20 de ori, de la 5 la 100 milioane euro, urmand ca firmele sa primeasca ajutoare nerambursabile in valoare totala de 20 milioane euro in 2009 si de cate 40 milioane euro in 2010 si 2011.
"Pana astazi, in cadrul acestei scheme care prevedea acordarea nerambursabila a 200.000 de euro pentru intreprinderile eligibile, valoarea totala a acestei scheme a fost pentru trei ani de 5 milioane de euro. Astazi (miercuri n.r.) am decis sa majoram valoarea acestei scheme de ajutor de stat de 20 de ori, la 100 de milioane (de euro n.r.) ", a declarat ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, potrivit NewsIn.

Pogea a spus ca, in 2009, Guvernul intentioneaza sa "plateasca efectiv" 20 de milioane de euro, iar in 2010 si 2011 - cate 40 de milioane de euro. Potrivit ministrului, de acest ajutor vor beneficia sute de intreprinderi.

De la inceputul anului au fost depuse 62 de cereri care au acordul de principiu pentru finantare, iar valoarea totala estimata a proiectelor de investitii este de 6,9 milioane de euro.

Pogea a precizat ca, in afara de aceasta schema de ajutor de stat, Ministerul Finantelor Publice ofera alte doua scheme de ajutor pentru sustinerea investitiilor, astfel incat valoarea ajutorului de stat nerambursabil pentru mediul de afaceri se ridica in 2009 la 146,3 milioane de euro.
Prin celelalte doua scheme se acorda ajutoare pentru investitii de peste 30 de milioane de euro care duc la infiintarea a minimum 300 de locuri de munca, respectiv pentru investitii de peste 100 de milioane de euro prin care se infiinteaza 750 de locuri de munca.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri