Saptamana trecuta a avut loc intrunirea Consiliulului National al Federatiei Nationale a Sindicatelor din Finante, organizatie afiliata la Alianta Federativa a Functionarilor publici Sed Lex, principalele subiecte dezbatute fiind raportul de activitate, salarizarea pentru anul 2006, avansarea functionarului public pe propriul post, dar si programul de lucru.

Principala revendicare a sindicalistilor o reprezinta cresterea salariului pentru 2006 cu 50%, solicitare reiterata, de altfel, in repetate randuri de reprezentantii din domeniu. In plus, in ceea ce priveste programul de lucru adoptat in campania electorala de anul trecut, functionarii insista sa fie schimbat si adaptat la realitatile administratiei publice. "Functionarii publici sunt de acord sa ramana peste program o singura zi pe saptamana, numai daca este necesar si se justifica din punct de vedere tehnic, in conditiile in care in prezent functionarii raman trei zile pe saptamana", ne-a declarat liderul Federatiei din Finante, Vasile Marica. Din analizele facute, atat de administratie, cat si de sindicate, reiese ca alocarea de resurse pentru programul suplimentar, cat si pentru cel de sambata, sunt irosite zadarnic, contribuabilii neapeland la aceste institutii la sfarsitul saptamanii.

O alta revedincare se refera la modalitatea de avansare a functionarului. In prezent, un functionar public nu poate avansa decat pe post vacant. "Dorim un functionar de cariera care sa avanseze pe post, si nu pe unul vacant", a subliniat Marica. La intrunirea Biroului Exectiv al Federatiei din Finante a luat parte si secretarul general din cadrul Ministerului, Ioan Nicolescu. Cu acest prilej, sindicalistii au reusit sa obtina de la oficialul MFP promisiunea ca fondurile alocate pentru cheltuielile materiale sa creasca cu 10%, exsitand in continuare restrictii pentru achizitionarea de mobilier. Fondurile vor fi alocate dotarii cu tehnica de calcul, in conditiile in care in prezent procentul de calculatoare pe om este de 0,42%, iar in tarile dezvoltate ajunge la 0,65%.