Cele doua bugete au fost aprobate dupa 3 zile de dezbateri in comisiile reunite de buget-finante din Parlament, ultima zi fiind si cea mai lunga. Pentru a finaliza lucrarile, parlamentarii au decis sa nu plece acasa pana nu isi vor da votul final. Sedinta maraton, de 18 ore, a durat pana duminica la 4 dimineata, fiind tergiversata de mai multe pauze de consultari, contradictii si glume facute pe seama colegilor, potrivit NewsIn.

Una din cele mai importante modificari aduse proiectului de buget de stat a fost suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii cu 2,1 miliarde lei, de la 9,3 miliarde lei anterior, la propunerea comisiilor reunite pentru agricultura, silvicultura si dezvoltare rurala ale Parlamentului. Cu toate acestea, chiar si ministrul de resort, Mihail Dumitru, s-a opus majorarii, in conditiile in care o astfel de masura "ar duce la dezechilibrarea bugetului" si, de asemenea, nu a fost identificata sursa de finantare.

Conform amendamentului, sursa suplimentarii este reprezentata de "fondurile aflate la dispozitia guvernului", iar banii sunt destinati sustinerii din fonduri nationale in 2010 a ajutoarelor de stat posibil a fi acordate producatorilor agricoli ca urmare a notificarii la Comisia Europeana.

Si bugetul Ministerului Justitiei a fost suplimentat cu 2,7 milioane lei pentru cheltuieli de personal care sa asigure drepturile salariale sau in natura ale angajatilor din Administratia Penitenciarelor, iar Ministerul Public a primit 500.000 lei suplimentar pentru inchirierea spatiilor necesare functionarii parchetelor din Targu Mures.

Alte bugete care au primit suplimentari au fost cele ale Consiliului National al Audiovizualului (CNA), care a primit in plus un milion de lei pentru salarizarea angajatilor, si cel al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), care a fost majorat cu 900.000 lei, bani destinati de asemenea platii salariilor.

Pe de alta parte, parlamentarii nu au votat bugetul prevazut in proiect pentru Institutul Cultural Roman (ICR), care prevedea o majorare cu 30% pentru 2010 a fondurilor fata de anul anterior, la 55 milioane lei. Comisiile au aprobat ulterior un buget similar celui din 2009 pentru institutia condusa de Horia-Roman Patapievici.

ICCJ si Curtea de Conturi au primit acordul comisiilor pentru noi angajari de personal
Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) si Curtea de Conturi au obtinut acordul parlamentarilor de a face noi angajari in 2010, insa in limita bugetului aprobat. Astfel, comisiile au aprobat exceptarea de la OUG 34 pentru cele doua institutii, iar Curtea de Conturi va putea angaja 150 de auditori externi.

In cazul ICCJ, presedintele interimar Lidia Barbulescu a solicitat finantarea a 50 de posturi ramase neocupate dupa pensionarea magistratilor. Institutia avea trecute in buget 480 de posturi, din care 450 sunt ocupate in prezent. Barbulescu a mentionat, insa, ca cele 50 de posturi nu sunt noi, ci "posturi ramase vacante dupa pensionare", iar ICCJ are deja alte decrete noi de pensionare.

Parlamentarii au respins bugetul Curtii Constitutionale Romane (CCR) cu 22 de voturi "impotriva" si 18 "pentru", dupa ce au considerat ca alocarile bugetare pentru CCR, majorate cu 59%, sunt exagerate.

"Pentru 2010 sunt bugetate cresteri salariale. Cresterile salariale prevazute in bugetul CCR sunt aceleasi ca si pentru autoritatea judecatoreasca, in sensul ca magistratilor li se socoteste un spor de confidentialitate de 15% si un spor de risc si suprasolicitare neuropsihica pe care pana acum magistratii CCR nu l-au avut. Este prima data cand acest spor le este calculat", au explicat reprezentantii institutiei.

Conform presedintelui celor doua comisii, Viorel Stefan, bugetul CCR prevedea o majorare cu 50,08% a cheltuielilor de personal, cu 34% a cheltuielilor cu bunuri si servicii, cu 59% a celor pe asistenta sociala si tot cu 59% a celor cu servicii publice.

Bugetul asigurarilor sociale a creat cele mai mari dispute si probleme parlamentarilor, acesta fiind initial respins de cele doua comisii reunite, spre surprinderea presedintelui de sedinta, Viorel Stefan.

Primele dispute asupra bugetului asigurarilor sociale au fost iscate de majorarea punctului de pensie. Amendamentul grupurilor parlamentare PSD-PC si PNL, de majorare a punctului de pensie la 45% din valoarea salariului mediu brut, respectiv de la 732,80 lei la 826,20 lei, a fost respinsa vehement atat de ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, cat si de cel al muncii, Mihai Seitan, pe motiv ca masura ar duce la o spirala inflationista.

Conform calculelor Ministerului Finantelor Publice (MFP), impactul unei asemenea masuri asupra bugetului de stat ar fi de circa 5 miliarde lei.

Parlamentarii au decis astfel sa ia o pauza de consultari, care a durat circa 15 minute, iar la revenirea in sala de discutii membrii comisiilor au precizat ca sunt de acord cu mentinerea punctului de pensie, cu conditia ca pensiile sa fie indexate inflatiei incepand cu 2011, iar cota contributiilor la asigurarile sociale sa scada din acest an cu 4 puncte procentuale.

"Punctul de vedere al guvernului este ca aceste reduceri nu sunt posibile si as vrea sa fac apel la profesionalismul dumneavostra. Masurile presupun un transfer de la bugetul de stat si sunt convins ca toata lumea intelege, asa cum si eu inteleg, ca in Romania, dincolo de orice considerente politice si umanitare, trebuie sa primeze cele economice", a spus Vladescu.

Comisiile au supus votului amandoua variantele de amendare a bugetului asigurarilor sociale, ambele fiind insa respinse prin vot. Cu toate acestea, parlamentarii au decis ca amandoua variantele sa fie trecute pe lista amendamentelor respinse, pentru a fi discutate in plenul Parlamentului.

Ulterior, spre surpinderea presedintelui celor doua comisii, Viorel Stefan, parlamentarii nu au dat un vot favorabil nici intregului buget al asigurarilor sociale, acesta fiind respins cu 21 de voturi "impotriva". Cu toate acestea, la finalul discutiilor dintre parlamentari, in jurul orei 3:30 dimineata, ministrul Vladescu le-a cerut explicatii parlamentarilor asupra bugetului neaprobat. Chiar daca se indreptau spre iesirea din sala, parlamentarii au decis in premiera sa dea un al doilea vot bugetului asigurarilor sociale.

Pe de alta parte, deputatul PNL, Daniel Chitoiu, a prezentat 5 amendamente la bugetul de stat ce presupun masuri fiscale anti-criza, propuneri amanate de parlamentari de asemenea pentru finalul sedintei.

Astfel, unul din amendamente vizeaza suspendarea aplicarii impozitului minim, masura ce ar putea avea un impact asupra bugetului de circa 1 miliarde de lei, reprezentand astfel 0,2% din produsul intern brut (PIB). Daca amendamentul va trece si de plenul Parlamentului si masura va intra in vigoare, MFP ar trebui sa finalizeze si sa puna in aplicare noul impozit forfetar, pentru a evita pierderile la veniturile bugetului de stat.

Un al doilea amendament aprobat de comisiile reunite de buget-finante se refera la continuarea aplicarii unui impozit pe venit de 3% in cazul microintreprinderilor, care ar fi trebuit sa plateasca incepand cu 2010 impozitul pe profit, de 16%.

De asemenea, parlamentarii au aprobat scaderea TVA la tranzactiile si constructiile de locuinte la 5%, masura cu impact bugetar de 960 milioane lei, respectiv 0,18% din PIB.

A patra masura avizata de comisiile reunite vizeaza eliminarea nedectubilitatii TVA in cazul autovehiculelor si combustibilului, masura cu impact bugetar de 500 milioane lei, respectiv 0,09% din PIB.

In acelasi timp, propunerea lui Daniel Chitoiu si a deputatului PSD, Mugurel Surupaceanu, referitoare la scaderea majorarii de intarziere la plata de la 0,1% in prezent la 0,05% a fost adoptata de cele doua comisii reunite. De asemenea, parlamentarii au aprobat vineri un alt amendament al lui Daniel Chitoiu ce prevede ca si persoanele care nu sunt salariate sa plateasca CAS de 5,5%, ca si angajatii.

Daca plenul parlamentului va vota cele doua bugete, cel de stat si cel al asigurarilor sociale, aprobate de comisiile reunite de buget-finante, urmeaza ca presedintele Traian Basescu sa isi dea avizul pentru ca acestea sa intre in vigoare.