"Costurile economice anuale variaza intre 231 milioane euro in Serbia, 367 milioane euro in Cehia, 526 milioane euro in Bulgaria, pana la 887 milioane euro in Romania. Aceste costuri reprezinta limite inferioare, stabilite pe baza estimarilor oficiale cu privire la populatie. In cazul in care se utilizeaza si estimari superioare ale numarului de cetateni, conform altor surse, atunci pierderile economice agregate se ridica la 5,7 miliarde euro", estimeaza Banca Mondiala, in studiul "Costurile Economice ale Excluderii Romilor".

De asemenea, aceste costuri cresc in timp, pentru ca populatiile rome sunt mai tinere, si familiile mai numeroase decat cele din populatiile majoritare, se mai subliniaza in document.

Romania inregistreaza cea mai mare pierdere a productivitatii, ca urmare atat a numeroasei populatii rome, cat si a discrepantelor de productivitate mari dintre romi si romanii majoritari, informeaza NewsIn.

"Ca proportie din PIB (si in functie si de dimensiunea estimarilor populatiilor), aceste pierderi economice se proportionalizeaza astfel: 1,8-3,7% pentru Bulgaria, 0,29-0,58% pentru Cehia, 0,63-2,13% pentru Romania, si 0,78-3,25% pentru Serbia", potrivit Bancii Mondiale.

In plus, din cauza nivelurilor scazute ale angajarii si salarizarii, populatia roma apta de munca plateste mai putin impozite si contributii la bugetul asigurarilor sociale de stat.

"Pierderile fiscale anuale sunt de 58 milioane euro in Serbia, 202 milioane euro in Romania, 233 milioane euro in Cehia, si 370 milioane euro in Bulgaria. Din nou, se impune precizarea ca acestea sunt limite minimale, stabilite pe baza estimarilor oficiale cu privire la populatie. Daca am utiliza estimari superioare ale numarului de romi, ar rezulta o pierdere agregata din impozite neincasate de 2 miliarde euro anual", se mai arata in studiu.

Banca Mondiala sustine ca aceste pierderi ar putea fi evitate daca romii apti de munca ar beneficia de studii mai bune si mai indelungate. Chiar daca multi romi se confrunta inca cu discriminare pe piata muncii, fiind absolventi ai unor forme de invatamant secundar ar putea castiga cu 52%-144% mai mult in aceste tari decat absolventii ciclului primar.

In plus, expertii Bancii Mondiale estimeaza ca beneficiile fiscale anuale care ar putea fi realizate prin angajarea de romi sunt superioare costului total aferent investitiilor in invatamantul public pentru toti copiii romi, respectiv de 7,7 ori in Bulgaria, de 7,4 ori in Cehia, de 3,3 ori in Serbia si de 2,4 ori in Romania.

"Ponderea romilor in randul populatiei totale apte de munca va creste, pentru ca populatiile majoritare din Europa Centrala si de Est sunt supuse unui proces de imbatranire rapida. Participarea romilor cu drepturi egale pe piata muncii este esentiala pentru sprijinirea costurilor nationale aflate in crestere aferente pensiilor, sanatatii si altor costuri aferente varstelor inaintate", potrivit studiului.

Conform datelor prelevate din recensamintele nationale, in Romania traiesc 535.000 romi, in Bulgaria - 370.000 romi, in Serbia - 108.000, in timp ce in Cehia, potrivit unor sondaje, se afla 70.000 de romi. Conform altor estimari, populatiile rome din aceste tari sunt de 2-4 ori mai mari, mai arata studiul.

Numai 1 din 5 romi apti de munca din Cehia, si 1 din 8 in Bulgaria, Romania si Serbia au la dispozitie niveluri necesare ale aptitudinilor pentru invatamant. Ca urmare, acestea se reflecta si in rata scazuta de angajare a acestora.

"Numai 1 din 2 romi apti de munca lucreaza de fapt in Romania, si chiar si mai putin lucreaza in Bulgaria si Cehia, iar in Serbia nu lucreaza decat 1 din 5. Comparativ cu populatia majoritara - cu rate ale angajarii de aproximativ 60% in medie - aceasta discrepanta constatata la angajare este cea mai scazuta in Romania (13%), urmata de Cehia (17%), si cea mai mare in Bulgaria si Serbia (29%)", sustine Banca Mondiala.
Romii angajati castiga cu 31% mai putin in Bulgaria, 48% mai putin in Serbia, cu 55% mai putin in Romania, si cu 58% mai putin in Cehia.