Romania a inregistrat in aprilie o rata anuala a inflatiei de 4,2%, cea de-a treia ca marime din Uniunea Europeana (UE), dupa Ungaria si Grecia, in conditiile in care media la nivelul UE a fost de 1,5%, arata datele publicate de Eurostat.
Pe primul loc, intre tarile cu o inflatie ridicata, s-a clasat Ungaria cu 5,7%, urmata de Grecia, cu 4,7%, potrivit datelor biroului european de statistica, consultate de NewsIn.

In schimb, Letonia, Irlanda si Lituania au inregistrat cele mai pronuntate deflatii anuale din UE, de -2,8%, -2,5%, respectiv -0,2%.
Romania s-a clasat pe locul doi in UE dupa cresterea medie a inflatiei din intervalul aprilie 2010 - aprilie 2009 fata de precedentele 12 luni - indicator care determina stabilitatea preturilor in rapoartele de convergenta ale Comisiei Europene catre Consiliul European.

Nivelul de 4,9% a fost cel de-al doilea din UE, Romania fiind precedata doar de Ungaria, cu 5,0% si urmata de Polonia cu 3,8%, conform datelor Eurostat. Cele mai mici rate anuale ale inflatiei calculate din intervalul aprilie 2010 - aprilie 2009 fata de precedentele 12 luni au fost inregistrate in Irlanda (-2,5%), Portugalia (-0,7%), Estonia (-0,6%) si Letonia (-0,6%).

In zona euro, inflatia anuala a urcat de la 1,4% in martie, la 1,5% in aprilie. Anul trecut, rata inflatiei era de 0,6%. Rata lunara a inflatiei din zona euro a fost de 0,5% in aprilie.

In blocul comunitar, rata anuala a inflatiei a crescut de la 1,9% in martie, la 2,0% in aprilie 2010, in timp ce anul trecut, rata anuala era de 1,3%. Rata lunara a inflatiei din Uniunea Europeana a fost de 0,4% in luna aprilie.

Cele mai mari cresteri ale ratei anuale a inflatiei din aprilie pe zona euro au fost inregistrate in cazul transporturilor (5,9%) si ale produselor din alcool si tutun (4,2%), in timp ce activitatile culturale si de recreere, telecomunicatiile si alimentele au inregistrat cele mai mici cresteri ale ratei anuale a inflatiei pe luna aprilie, de respectiv -1%, -0,6% si -0,2%.

Institutul National de Statistica a anuntat martea trecuta ca rata anuala a inflatiei din Romania a urcat in aprilie la 4,28%, in ton cu asteptarile analistilor, pe fondul scumpirii produselor nealimentare si a cresterii tarifelor la servicii odata cu deprecierea leului.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri