Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a admis ca Guvernul are un deficit la capitolul comunicare, astfel incat masurile sale nu sunt suficient explicate, iar masurile de austeritate nu sunt deplin intelese.
Intrebat de ce de-abia acum membrii Guvernului explica de ce s-a ajuns in situatia in care sunt impuse masuri severe de austeritate, Videanu a raspuns: "Trebuie sa recunosc cu sinceritate, aspectul de comunicare eficienta nu este cel mai tare punct al Guvernului. Recunosc acest lucru. Am vazut decizia primului-ministru Viktor Orban care a cerut trei luni de zile pentru o prezentare a starii Ungariei, ceea ce ar fi trebuit sa facem si noi. Nu este tarziu sa facem acest lucru acum."

De asemenea, Videanu a precizat si de ce acum este momentul in care s-a decis reducerea veniturilor bugetarilor si pensionarilor, desi se stia deja faptul ca nivelul cheltuielilor bugetare a depasit limitele sustenabilitatii.

"Evolutia crizei globale a fost dincolo de asteptarile nu numai ale noastre, ci dincolo de asteptarile FMI, a Bancii Mondiale, a Comisiei Europene si a tuturor guvernelor din lume. Toata lumea a mizat pe reluarea oarecum rapida a cresterii economice, dar acest lucru nu se intampla. Am incercat sa luam acele masuri cu un efect mai putin dureros mizand pe reluarea cresterii economice", a motivat prim-vicepresedintele PDL.

El a precizat ca ministerul pe care-l conduce se ve conforma doleantei presedintelui Basescu ca veniturile celor din ministere sa fie facute publice. "Vineri veti avea pe site-ul Ministerului Economiei toti angajatii cu toate veniturile. Decizia a fost sa nu dam, din ratiuni de prevederi legale, numele. Dar dam functia si venitul aferent functiei respective. Am sa cer acest lucru si companiilor nationale chiar daca nu face obiectul... dar nu este niciun fel de problema. Toate ministerele vor proceda la fel", a anuntat Adriean Videanu.

In legatura cu posibilitatea ca Guvernul sa recurga totusi la cresterea fiscalitatii, Videanu a apreciat ca acest lucru nu este de dorit. "Sper sa nu fie nevoie si sunt impotriva majorarii taxelor. In schimb, trebuie sa largim baza de impozitare. Sunt zone care nu sunt impozitate acum. Va pot da exemplul agriculturii care trebuie si ea impozitata. Orice venit in orice tara civilizata trebuie impozitat", a declarat ministrul Economiei.

El a respins argumentul conform caruia introducerea impozitarii progresive ar creste nivelul venioturilor bugetare si ar constitui o dovada de solidaritate sociala. Dimpotriva, renuntarea la cota unica ar conduce la cresterea nivelului economiei subterane.

"Se pune intrebarea cine plateste diferenta la cota diferentiata: angajatul sau angajatorul? Daca o plateste angajatul, ii reduc veniturile. Daca o plateste angajatorul am doua probleme: daca angajatorul e din sectorul public, iau dintr-un buzunar si il bag in celalalt, iar in sectorul privat reduc sansa de reluare a cresterii economice", a argumentat ministrul.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri