Judecatoria Sectorului 5 a respins o contestatie la executare formulata de omul de afaceri Robert Negoita, a carui avere a fost pusa sub sechestru de catre ANAF, insa decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.

ANAF a pus sechestru pe averea deputatului Robert Negoita in octombrie 2009, pentru neplata unor datorii catre stat in valoare de aproximativ 28 de milioane de euro, potrivit NewsIn.

Contestatia la executare este mijlocul procesual prin care partile interesate sau vatamate prin modul de realizare a executarii silite, cu neobservarea sau ignorarea conditiilor si formalitatilor stabilite de procedura executionala, se pot plange instantei competente in vederea desfiintarii sau anularii formelor sau actelor de executare nelegale.

Pe de alta parte, Negoita a contestat si la Curtea de Apel Bucuresti sechestrul, cerand suspendarea acestuia, insa instanta i-a respins cererea, pe 10 februarie. Decizia a fost atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care urmeaza sa ia in discutie contestatia pe 29 iunie.

Autoritatile fiscale au pus sechestru pe bunurile deputatului PSD Robert Negoita, in octombrie anul trecut, pentru datorii totale catre stat de 27-28 milioane euro, ce includ si penalitatile de intarziere, declarau, la acel, moment surse avizate.

Sechestrul a fost pus pentru neplata taxei pe valoarea adaugata (TVA) la tranzactiile imobiliare realizate pe persoana fizica. Suma initiala datorata Fiscului de Robert Negoita era de 9,5 milioane euro, la care s-au adaugat accesorii si penalitati, astfel incat suma totala a ajuns la 27-28 milioane euro, pentru care s-a stabilit valoarea sechestrului.

Astfel, lui Robert Negoita i s-a pus sechestru pe bunuri personale, in cea mai mare parte de natura imobiliara, inregistrate pe persoana fizica. Printre acestea se numara si ansamblul rezidential Confort City, din zona industriala Popesti-Leordeni. TVA la tranzactii imobiliare pe persoane fizice se plateste la tranzactiile in valoare de peste 35.000 euro care au caracter de continuitate.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri