Romania ar urma sa vanda Turciei energie electrica produsa la Centrala nucleara de la Cernavoda, in urma unui acord semnat, ieri, de ministrul economiei si comertului, Ioan Codrut Seres. Transferul energiei se va efectua printr-un cablu submarin, prin Marea Neagra, in cadrul unui proiect care ar urma sa coste 300-400 milioane euro. "Romania va avea un surplus de energie la unitatile Centralei nucleare de la Cernavoda, iar acest surplus va fi indreptat spre export", a declarat ministrul Seres. Pentru Turcia, cablul submarin inseamna si interconectarea la sistemul energetic european. Finantarea proiectului va fi asigurata de institutii financiare europene, de banci comerciale si de Transelectrica si compania turca de transport a energiei electrice. Seres a aratat ca proiectul cablului submarin, desi un obiectiv mai vechi al celor doua tari, a fost pentru prima data inclus intr-un acord prin protocolul semnat ieri. Ministrul de resort a spus ca studiul de fezabilitate al acestui proiect ar putea fi realizat de o companie americana, iar constructia ar urma sa revina operatorului sistemului national de transport al energiei electrice, compania Transelectrica, si firmei similare din Turcia. "Proiectul este legat intr-un fel de finalizarea Unitatii 2 de la Cernavoda pentru ca exista un exces de productie in zona de sud a Romaniei, in timp ce consumul nu creste cu o rata mai mare de 10-15% pe an. Noua legatura energetica va facilita atat importurile, cat si exporturile de electricitate catre Turcia", a aratat Seres.

Potrivit datelor Ministerului Economiei si Comertului, Turcia este pe locul trei la exportul total al Romaniei si pe locul cinci la importul total al tarii noastre. La sfarsitul lunii august 2005, in Romania erau inregistrate 8.705 societati cu participare turca, avand un capital total investit de 470 milioane de dolari. La randul sau, ministrul turc a afirmat ca Romania si Turcia au o crestere economica semnificativa si schimburile economice au urcat de la un nivel de 300-400 milioane de dolari, in anii 1998-1999, la peste trei miliarde de dolari anul trecut.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri