La final de mandat, fostul guvern PSD a emis o hotarare, menita, probabil, sa testeze perspicacitatea si inventivitatea succesorului ministrului Dan Ioan Popescu in materie de finante publice. Actul, publicat pe 28 decembrie 2004 in "Monitorul Oficial", ii lasa mostenire fostului coleg de Uniune PSD+PUR, Codrut Seres, problema descoperirii fondurilor necesare pentru plata somajului tehnic a 3.300 de angajati din industria de aparare, majoritatea din cadrul ROMARM. Acestia ar urma sa primeasca, conform legii, 75% din salariul mediu pe societate (circa 3,8 milioane de lei lunar), timp de un an de zile. La un calcul sumar, sumele necesare se ridica la circa 150,4 miliarde de lei, bani neinclusi in bugetul Ministerului Economiei pe 2005. Responsabilii MEC nu au o explicatie pentru gestul de final al Cabinetului Nastase, cu atat mai mult cu cat membrii acestuia au aprobat, pe 29 ianuarie anul trecut, o Hotarare (nr.99) prin care numarul de salariati din ROMARM care au primit somaj tehnic in 2004 se ridica la 7.999. Acelasi Cabinet a avut grija, pe ultimii metri ai mandatului, sa "rada" peste 3.300 de angajati de pe aceasta lista. "Lovitura" a fost descoperita recent de MEC, care a convenit, deja, cu Ministerul Finantelor, o amendare in regim de urgenta a hotararii Guvernului Nastase de la finele lui 2004. "Prima consecinta a actului iresponsabil al fostului Guvern poate fi iesirea in strada a celor peste 3.300 de angajati care se pot simti amenintati. Vom rezolva urgent aceasta problema", ne-au declarat surse din MEC.Saptamana trecuta, ministrul Codrut Seres l-a destituit pe directorul general al ROMARM, Gheorghe Nemtanu, numindu-l in locul sau pe Pavel Mitiu. Motivul demiterii a fost ambalat, la acea data, in termeni politicosi. Adevarul este ca sub conducerea lui Gheorghe Nemtanu, arieratele ROMARM au crescut in patru ani de la 100 miliarde de lei la 4.000 miliarde de lei! In plus, se pare ca Nemtanu este responsabil si de "privatizarile contestabile" facute la nivelul sucursalelor ROMARM, dupa cum ne-au declarat surse din sector.